Abia începuse repriza a doua și suporterii lui Rovers își intraseră în voce. Tare frumos sună “Go Ro-vers!” Cu un “Go” solid ca un strigat de lupta, un “Ro” putin prelungit si un “vers” rostogolindu-se ca o lovitură de ciocan. Mă treceau fiori pe șira spinării ori de câte ori o minge lungă era aruncată spre careul lui Tottenham sau Hoilett pleca într-o cursă bezmetică. Un gol căzut acum în poarta lui Friedel ar fi fost decisiv.
Dar suporterii lui Spurs au găsit răspunsul pe măsură. Un “Yids! Yids! Yids!” ca bătaia unui cord uriaș. Minunat sună! Avea ceva implacabil în el, simțeai că o să înceteze doar când se marchează. Cele două cântece formau o polifonie minunată care complementa perfect jocul de pe teren. Aș putut sta acolo ore întregi ascultând și tot nu m-aș fi săturat. Așteptasem zeci de ani să ajung la un meci în Anglia și nimic nu putea fi mai plăcut!
La un moment dat, după vreo 5 minute de magie a cântecelor, mingea a ajuns în față lui Van der Vart după o deviere involuntară a lui Assou Ekotto. Rafa a prins un șut din prima care s-a arcuit superb și l-a depășit pe Robinson, care a făcut un meci foarte bun. Nu se putea găsi un șut mai demn să întrerupă duelul vocal al galeriilor.
Fanii lui Spurs s-au lansat apoi într-un “When the Spurs Go Marching In” triumfător. Cei ai lui Rovers au mai avut câteva reveniri, dar Go Ro-vers suna mai mult ca o tânguire disperată. Am tremurat totuși pentru un rezultat care putea fi mai clar după cele două șerpuiri magice ale lui Modric soldate cu suture respinse de Robinson. Dar și pentru că Spurs nu prea are apărare.
După meci o mare parte din galeria lui Blackburn a rămas în stadion și a început să scandeze împotriva managerului Kean. Și au scos la iveală câteva pancarte pregătite dinainte cu un mesaj general clar “Kean Out!”. Totul era în regulă până când organizatorii s-au hotărât să dea drumul la muzică în stația de amplificare a stadionului. Asta i-a înfuriat pe suporteri care au început să strige și mai tare. Suporterii lui Tottenham care au tăcut frumos când au început protestele, deși se pregăteau să plece, s-au oprit să dea o mână de ajutor în a învinge stația de amplificare strigând “Kean out! They say they want Kean out! Kean out!” A fost un moment de clasă.
Mulțumiri lui Romi pentru că și-a luat din timp ca să ne povestească cum a trăit primul meci în Anglia.
Related posts:
felicitari si nu te opri la primul
Mersi. Exact asa am simtit – trebuie neaparat sa revin.
Foarte misto, tare experienta sa te duci la un away game, cum te-ai manifestat la goluri?:-) Cald tare la Blackburn remarc din poze, cu baiatul ala in tricou, bermude si slapi, numai in Anglia vezi asa ceva:-))
Apararea e varza rau la Tottenham in conditiile in care King, Gallas, Dawson, Corluka toti is accidentati. Pana si tanarul Caulkner, imprumutat la Swansea, s-a molipsit si e accidentat:-) Cand vad numele lui Bassong in echipa de start mereu ma ia cu tremurat si partea nasoala e ca se molipseste si Kaboul de la el, cand joaca impreuna cu King sau Gallas, francezul e imbatabil. Si Friedel a fost ezitant rau duminica. Cum s-a vazut de pe stadion evolutia lui Ade? mie unul mi s-a parut ca gata, a luat o pauza vazandu-se titular incontestabil.
In alta ordine de idei, daca te bate gandul de un WHL da un semn prin Alex, eu am bronze membership si pot lua bilete si ptr. guests. Urmatorul meu meci mi l-am planificat pe 18 dec., cu Sunderland, de fapt chiar acum jumatate de ora mi-am luat beletul.
Poza de pe pagina principala nu e a lui Romi, am luat-o eu de pe Mirror.
La primul gol m-am abtinut destul de bine. Am tras un zambet… La al doilea din cauza tensiunii
una din maini n-a mai ascultat de mesajul de la creier mi-a zvacnit necontrolat. Eram la tribuna I intr-o zona de familisti, multu oameni mai in varsta foarte calmi. Nici un pericol si toti erau foarte amabili, mai ales ca pana la pauza discutasem cu multi.
Ma bate gandul neaparat pentru un WHL. Multumesc pentru oferta ar fi o mare placere/onoare sa pot sa-i dau curs. Eu vin cam de trei ori pe an in Europa cam pt 2 saptamani si sper ca o data sa se potriveasca. Tinem legatura. Revin cu comentarii despre Ade si ceilalti.
nice one, Romi. mi se pare oarecum ciudat ca te-a fascinat mai tare spectacolul din tribune decat cel de pe teren (sau poate asta se poate descrie mai usor intr-un text de blog), dar am regasit cateva din emotiile pe care le-am avut prima data cand am vazut pe AC Milan live.
off topic complet, Wilson cu statistici despre vesnica (si inutila) discutie EPL vs Primera: http://www.guardian.co.uk/sport/blog/2011/oct/19/the-question-how-competitive-premier-league
Mersi. M-a fascinat si ce era pe teren. Dar am vrut sa scriu ceva despre care nu citesti intr-o cronica obisnuita (descrieri de faze de exemplu).
da, de multe ori cifrele infrang miturile
O analiza ciudata, oarecum sub standardele lui Wilson. Daca prima parte e oarecum interesanta, a doua uita de 2 cluburi ptr. care anii respectivi sunt de referinta: Aston Villa si Everton. Ultimii cel putin au avut marele dezavantaj al suspendarii din cupele europene din cauza concitadinilor, e greu de estimat cum s-ar fi desfasurat cei 5 ani cu Europa. The Toffees cel putin erau atunci campioni si detinatori ai CWC, si ptr. Spurs, Hoddle n-ar fi plecat la Monaco si discutia poate continua.
Iarasi, putin simplista cuantificarea campionatelor. Intotdeauna in ultimii ani a existat cate o echipa in Anglia care a fost la ani distanta si care a fost ciuca batailor, Sunderland, Derby spring to mind. Sunderland parca detine recordul de infrangeri consecutive in perioada Peter Reid-McCarthy.
In realitate, e foarte putin probabil ca locul 2 in Primera sa piarda la 5 goluri diferenta derby-ul acasa cu locul 1, care loc 1 sa joace acum 10 ani si ceva un baraj de promovare in liga a doua valorica teribil cu Gillingham. Si foarte putin probabil ca locul 3 de facto sa piarda cu 8-2, foarte putin probabil ca suporterii lui Alicante sa mearga la meciul cu Barca convinsi ca vor scoate macar un egal asa cum cei ai lui Stoke is convinsi ca vor bate United, City, Arsenal you name it. Repet, dezamagitor ptr. Wilson.
Cum la fel de putin probabil e sa vezi cea mai amarata echipa din Anglia, sa zicem Wigan, pe primul loc dupa 9 etape, cum se intampla in Spania cu Levante.
Totul e relativ, e clar ca 8-2-ul si 1-6-le au fost freak results si nu norma.
1. si totusi pe 2 mai 2009, locul 2 pierdea cu 2-6 acasa impotriva locului 1.
2. daca Malaga va primi acelasi influx de capital pe care il primeste ManCity, ramane de vazut.
3. putin simplista incercarea de a contraargumenta un articol bazat pe statistici rasfirate pe cateva decenii cu 2 rezultate din ultimele 2 luni de zile
Pai n-am dat exemple doar din ultimele 2 luni ci si cele 2 titluri surpriza din anii 80 care s-au interpus pe traseul ‘solitar’ al lui Liverpool. Oricum in perioada aia e de remarcat cat de multe echipe s-au perindat pe podium: Watford, West Ham, Ipswich, Arsenal, Spurs, Everton, ManUtd, Sheffield Wednesday, QPR…
Incercand sa verific rationamentul lui Wilson am mers la o istorie a Ligii engleze si spre supriza mea am constatat ca Huddersfield Town are mai multe titluri decat Tottenham:-(((…si Burnley se afla in compania selecta a Spurs si ManCity cu 2 titluri:-)
Ma bucur pentru tine, Romi! Si victorios pe teren si nebatut in tribuna…