Jurnalism galben şi gulere albastre
De la subsolurile articolelor până la comentarii venite din breaslă, s-au înmulţit vocile care sancţionează felul în care a ajuns să se facă presă sportivă în România. „E prea mult ce se intampla” spun cei lehamesiti/sufocaţi de derapaje. Şi nu greşesc. Gazetăria sportivă căzută într-o demenţă tabloidă a ajuns o antologie a mizeriei din societatea românească. Am să încerc o explicaţie pentru cum s-a ajuns aici şi ce cred eu că se poate face.
Publicul e de vină
Când jurnalismul e întâi o afacere şi abia apoi un serviciu public, el devine un joc al majorităţilor, o ecuaţie a celor mulţi. Iar în România, cei mulţi formează acel tip nou de lumpen de care vorbeşte Ruxandra Cesereanu, un hibrid între ţăranii alungaţi de la sate în timpul comunismului şi masă deja periurbană de muncitori din marile cartiere de la marginea oraşului. Asta e publicul ţintă şi are gulere de un albastru întunecat. Iată de ce, „televiziunile flatează straturile sociale joase”.
Criticii presei sportive actuale tind să fie detaşaţi de profilul omului de rând. Ei nu înţeleg cine sunt oamenii care consumă acest tip de presă, pentru că în viaţa reală nu au de-a face cu ei. Nici presa nu a ţinut cont de ei până acum câţiva ani când a descoperit apetitul nemărginit al publicului pentru scârnăvii. Din acel moment, presa a devenit treptat din ce în ce mai violentă şi mai toxică.
Dacă privim tirajele sau cifrele de audienţa, începem să înţelegem că obiceiurile de consum ale românului mediu gravitează în jurul aceleiaşi zone: mahalaua. Manelele, Libertatea sau otv-ul au trezit aplecarea românului pentru mahala. Treptat, acest model de entertainment a fost emulat şi perpetuat în majoritatea zonelor media. Presă sportivă s-a aliniat, adoptând „modelul de business tabloidizat”. O decizie logică, ţinând cont că trei din primele patru cele mai bine vândute ziare din România sunt tabloide. Să ne înţelegem, şi în Anglia „The Sun” e de departe cel mai bine vândut ziar. Ar fi absurd să aşteptăm să se întâmple altceva la noi, un popor în creierul căruia s-a stricat ceva în ultimii 50 de ani, vorba lui Neagu Djuvara.
Jurnaliştii sunt de vină
Lumea pare să creadă că a existat la un moment dat o răspântie, un moment în care presa sportivă a avut de ales şi a mers pe calea jurnalismului de canal, direcţie dictată de ratinguri şi tiraje. E un adevăr parţial. De fapt, această alegere nu a fost la îndemâna lor. Realitatea deprimantă e că majoritatea gazetarilor sportivi de la noi operează cu mult în afară sferei lor de competenţă, oricare o fi aia. Nu au şcoală, nu respectă meseria pe care o practică şi dacă n-ar fi în redacţii i-am găsi în shaormerii sau pe taxiuri. Hazardul postcomunist şi nu vocaţia sau talentul sunt responsabile pentru că ei stau în faţă unei tastaturi pe care o siluiesc zilnic.
Mircea Mihăieş a zis-o cel mai bine:
Multă vreme am crezut că ziariştii coboară în mod deliberat ştacheta limbajului, simplificând informaţia pentru a fi înţeleasă de Neica-nimeni-cititorul. Aşa s-o fi întâmplat în primii ani post-comunişti. [...] Astăzi, marea majoritate a reporterilor sunt la fel de idioţi că şi cititorul căruia I se adresează. [...] Presa română arată aşa cum o ştim: adică imbecilă, iresponsabilă, agramată şi amorală pentru că aşa sunt cei/cele care o fac.
Luaţi orice meserie din lume. Ce faci ca să devii profesionist? Urmezi o şcoală de specialitate şi încerci să înveţi de la cei mai buni din domeniu. Câţi jurnalişti sportivi care să fi terminat Jurnalism ştiţi? Ok. Atunci câţi care să aibă modele din presa vestică de specialitate? Aşa mă gândeam şi eu. S-a tradus teribil de puţin din literatură sportivă de limbă străină, şi chiar dacă s-a tradus, cine i-o fi citit pe Hornby sau pe Galeno?
Nu e totul pierdut
În virtutea tabloidizării, presa sportivă aderă la narative facile si la acel raport sinistru, 20% sport – restul vedete, cancanuri, femei, maşini, lux căruia i s-a spus infotainment. Amusing ourselves to death, asta facem. E un model de afacere care va da greş pe termen lung, din trei motive simple, prezentate în „Elements of Journalism”:
1. Dacă le serveşti oamenilor doar „mondenităţuri inutile”, vorba Guerillei, le vei dizolva apetitul pentru orice altceva în afară de asta.
2. Strategia infotainment-ului distruge autoritatea organizaţiei jurnalistice de a prezenta ştiri serioase şi astfel îi îndepărtează pe cei care caută aşa ceva.
3. Când transformi ştirile în entertainment, amplifici avantajele altor canale media decât al tău. Cum pot ştirile să concureze cu entertainment-ul, în termenii entertainment-ului? De ce ar vrea să facă asta? Valoarea ştirilor ţine de altceva. Ţine de relevanţă. Strategia de infotainment, deși atrage un public pe termen scurt şi producţia e ieftină, va dezvolta un public superficial, pentru că se bazează pe forme, nu pe fond.
Nu sugerez că se apropie disoluţia acestul model de a face presă, ci doar că el îndepărtează o bună parte a publicului, la care nu ştiu dacă cotidianele şi televiziunile de sport îşi permit să renunţe. Vânzările GSP aproape s-au injumatatit din martie pana in decembrie 2009. GspTV-ul se pregătește să dea oameni afară, se aude pe surse. A fost un an de încercare pentru presă. Desigur, Tolo va continua să trâmbițeze anchetele Gazetei, care au dat jos miniştri şi au înapoiat statului sute de mii de euro. Astfel de materiale sunt însă subminate de fojgăiala tabloidă cu care e umplută pagina în mod curent. Câtă greutate poate să aibă un text de opinie încadrat de un clip porno şi un titlu scabros ca „Sfâșiat de câinii pe care îi violase”?
‘The press becomes boy who cried wolf. It is squandering its ability to demand public’s attention because it has done so too many times about trivial matters. It is turning watchdogism into a form of amusement’. (Elements of Journalism, Kovach & Rosenstiel)
Întrebarea e unde vor ajunge aceşti cititori, care nu se mai regăsesc în presa sportivă actuală. După mine, e responsabilitatea cotidianelor quality să aspire acest public, printr-o secţiune de sport solidă, cu interviuri şi reportaje scrise cum trebuie. Dacă nu se va întâmpla asta, anticipez că va fi dezvoltată o platformă online, un echivalent sportiv al voxpublica, care să adune condeiele care n-au capitulat încă în faţa tabloidizarii.
Related posts:
Alex Enăşescu e licenţiat în Jurnalism şi absolvent al unui master de sociologie a sportului la Londra. A câştigat premiul "Talentul Anului" la ediţia 2008 a Galei Ioan Chirilă. A colaborat cu EVZ, Prosport şi GSP dar nu şi-a găsit o întrebuinţare cuviincioasă în presa sportivă românească. Aşa că scrie pe blog. 
Galeano am citit, de Hornby recunosc ca nu auzisem. Dar mi-a placut caracterizarea din Independent, “O carte despre cum este sa fii nebun dupa echipa Arsenal pe care o vor citi si fanii lui Chelsea”.
O sa incerc sa o achizitionez.
Cat despre presa, e bine ca exista tot mai multe voci care lovesc in ea, dar slabe sperante sa se schimbe ceva.
Vorba unora care pe vremuri aveau haz: “suntem popor de intelectuali, daca intrebi un roman cine au fost Rossini sau Ruccini o sa’ti spuna ca au jucat cu Maldini si Baresi”. Bine punctat; personal, consider ca presa ar trebui sa ofere informatie si educatie, dar daca “”ziaristii” sunt luati de la coada…shaormariei…nu pot sa ofere ceea ce nu au; discursul e mult mai amplu, dar…astia suntem, astia defilam…gandeste’te la cei ce ne “reprezinta” la varf, cei ce au in mana destinele tarii si ne ofera situatii de genul “inginer drept Ministrul Agriculturii”. Marile adevaruri rezista in timp si tind sa’i dau dreptate lui Lapusneanu/C.Negruzzi : “Prosti, da’ multi”. Da’le circ si taloane sa castige painea. In “consacratul” spatiu carpato-danubiano-pontic abia s’a risipit intunericul medieval si, inclusiv in presa sportiva, e timpul ciocoilor. Vechi si noi.
Off-topic: am citit cu placere articolul despre HH, imprevizibil pentru un anglofil
@ Ionut
De la Hornby a plecat revolutia literaturii sportive in Anglia. Fotbalul era acceptat ca un sport al clasei muncitoare pana a venit Hornby si a demonstrat ca nu e nici o rusine sa fii intelectual si microbist in acelasi timp. De atunci au aparut cateva rafturi bune de carti despre fotbal.
@ lorenzotns
Welcome mate! De fapt, paragrafele mele despre public sunt varianta extinsa a concluziei pe care o trage Cartarescu: “Problema Romaniei e calitatea oamenilor”.
Imi permit sa i-l recomand si eu pe Hornby lui Ionut. Inainte sa-l citesc, urmaream cu multa placere echipele din Anglia. Acum, I have a crush on Arsenal. Hornby e de vina…
Am citit si Galeano. “Lacrimile nu vin din batista”, asta da titlu…
Mi-a placut cum ai scris. Din pacate, asta e adevarul. Nu stiu daca ai aflat, dar Adrian Georgescu a lansat pe blogul lui ideea unei platforme sportive. Probabil asta e viitorul, alternativa.
Am aflat, am aflat, se pregateste ceva misto acolo.
Ok Alex, foarte bun articolul, apropo de replica pe care Tolo ar fi trebuit sa i-o dea Ciobanului dupa ce a luat la bataie fituica lor.
Ai zis bine despre ziaristii facuti la apelul bocancilor, insa problema este ce facem cu cei talentati, care ne-au incantat cu transmisiuni si comentarii de exceptie in trecut, si care acum se comporta, vorba lui Adrian Georgescu, ca si cum ar fi invitati ei in livingul patronilor din fotbalul romanesc. Te astepti de la Horia Ivanovici sau de la Costi Stucan la asa ceva, dar sa vezi oameni cu talent in editorialistica sportiva romaneasca, precum Radu Naum sau Cristi Geambasu, sa dea din cap afirmativ la elucubratiile ciobanului din Pipera, este de neinteles. Iar Grigore Cartianu, un excelent ziarist de investigatii, vezi Dosarele revolutiei, se inhaita cu un jurnalist de joasa speta, precum Ivanovici, seara de seara, la emisiuni unde mai regasim ziaristi seriosi precum Vochin, sau foste glorii ale fotbalului romanesc. Ce viitor poate sa aiba media sportiva romaneasca? La ce ne mai putem noi raporta peste 10 ani din punct de vedere al modelelor sportive? Culmea e ca mai au si nesimtirea sa titreze mare, pete tot sa se vada bine: NE PASA DE SPORT. Oare???
Ei cum ar fi sa titreze, NE PASA DOAR DE MARGINI DE PROFIT? Nu se face.
Serios vorbind, nu stiu unde o sa se ajunga si probabil ca vremurile pe care le traim acum nu-s cel mai bun context in care sa fii jurnalist sportiv la inceput de cariera. E ingrijorator. Nu pot decat sa sper ca felul asta de a face presa sportiva o sa implodeze, ca business ma refer. Abia atunci o sa se schimbe macazul. Cat timp oamenii demonstreaza ca le place sa li se arunce laturi in cap, ei o sa continue sa ne arunce mai mult si mai mult.
,,Astăzi, marea majoritate a reporterilor sunt la fel de idioţi că şi cititorul căruia I se adresează. [...] Presa română arată aşa cum o ştim: adică imbecilă, iresponsabilă, agramată şi amorală pentru că aşa sunt cei/cele care o fac.” Apai, sa ne fie cu iertare,ca agramat e si dl Mihaies,ca altfel nu stiu cum sa-i spun,pt ca nu stie sa faca acordul corect-se zice corect,,marea majoritate a(….) este la fel de idioata”,si nu cum a zis-o dansul,iar dl care l-a citat nici n-a sesizat.Alexandru Graur face ca elicopteru in mormant,saracu……