O fază mişto din weekend. Preston North End, echipa care juca de cel mai mult timp în Championship, a retrogradat sezonul ăsta. În ultimul meci, acasă cu Watford, au bătut cu 3-1, urcând până pe 22, dar a fost un caz de too little, too late.

În timpul meciului, cei 10 mii de fani ai lui Preston au fost nevoiţi să privească un avion de agrement trimis de rivalii de la Blackpool, cu un banner pe care scria: We are superior love Blackpool FC. Ceva mai târziu avionul s-a întors, cu un alt banner: Poor little Preston enjoy League One.

Phil Brown, antrenorul lui Preston, n-a gustat gluma:

If I had had a gun I would have shot them down. Arrest me now if you want. I found it very distasteful. Maybe I will be flying the Preston plane when it comes to the end of the season.

A fost un weekend oarecum palid de Premier League, aşa că va invit să aruncăm o privire înspre Championship. După patru etape, Queens Park Rangers sunt pe primul loc, beneficiind de talentul electrizant al lui Adel Taarabt, un marocan care nu se mai satură să înnoade picioarele fundaşilor.

Taarabt a fost adus de Martin Jol la Spurs în ianuarie 2007, pe vremea când era văzut drept „noul Zidane”. Trei ani şi trei antrenori mai târziu, marocanul a fost lăsat să plece pentru doar un milion de lire sterline. Croit după şablonul jucătorului de maidan, Taarabt fusese binecuvântat cu o tehnică flamboaiantă, subminată însă de atitudinea de primadonă. Individualist, leneş, bosmuflat, Taarabt avea toate datele mingicarului care se naşte talent şi moare speranţă, vorba clişeului.

Iată însă că sub aripa lui Neil Warnock, care s-a bătut toată vara ca să-l semneze definitiv şi care a construit echipă în jurul lui, marocanul învaţă să gândească fotbalul, şi asta face din el un jucător aproape nedrept de bun pentru ce se joacă în Championship. Ţineţi-l minte pe băiatul asta, s-ar putea să-l vedem în Premier League în primăvară!

O primă repriză absolut senzaţională, una din cele mai dramatice pe care le-am văzut sezonul ăsta. Să recapitulăm:

‘€˜9 – Chopra, vulpoiul lui Cardiff, se retrage doar cât să fie pe linie cu ultimul fundaş, ţâşneşte din nou spre poartă şi trage execelent din marginea careului, jos, lângă bară.

’13 – Lovitură liberă de la 25 de metri. Bate Charlie Adam, talismanul lui Blackpool de care vă spuneam ieri. 1-1.

’37 – Ledley o aduce din nou pe Cardiff în avantaj după un un-doi cu Whittingham.

‘€™40 – Gary-Taylor Fletcher şutează în bară din voleu.

’41 -€“ la cornerul care a ieşit din fază anterioară, acelaşi Fletcher egalează pentru Blackpool, reluând cu capul o minge bâlbâita în careu.

’45 -€“ când toată lumea era cu ochii pe DJ Campbell la un atac al lui Blackpool, mingea ajunge la Ormerod, care o izbeşte cu sete în plasă din câţiva metri.

Şi cam asta a fost sincer. Blackpool a sedat jocul în partea secundă şi şi-a păstrat avantajul. Fluierul final l-a găsit pe Jimmy Armfield ștergându-și lacrimile în timp ce pe Wembley răsuna Journey – Don’t stop believing. Emoționant.

Şi nişte statistici:
– e a şasea oară consecutiv când echipă de pe locul 4 pierde finala play-off-ului; Blackpool nu părea să mai aibă vreo şansa în martie când erau pe locul 9 în Championship.
– 11 din 18 echipe care au câştigat play-off-ul au retrogradat imediat înapoi. Pentru Blackpool nu prea mai contează, deja şi-a împlinit visul, schimbând destinul financiar al clubului pentru câţiva ani buni de-acum încolo.
– 42 °C la nivelul gazonului de pe Wembley
– Blackpool are cotă 10.000/1 să câştige Premier League sezonul viitor
– 12.555 de locuri are Bloomfield Road, stadionul lui Blackpool

Blackpool şi Cardiff City dispută mâine finala play-off-ului din Championship. Un meci despre care se spune că e cel mai bogat din fotbalul mondial, promovarea aducând căştigătoarei aproximativ £90m. Dacă pe Cardiff o cunoaşteţi poate mai bine, Blackpool revine în lumina reflectoarelor după mulţi ani de obscuritate. Vă invit s-o descoperim împreună.

Blackpool e un club relativ mic după standardele englezeşti, nu strâng mai mult de 8000 de suporteri în fiecare săptămână, şi poate şi din cauza asta, nu prea sunt luaţi în serios de presă. Toată lumea s-a mirat că a bătut-o pe Notts Forest cu 4-3 în deplasare deşi o mai bătuse de trei ori în acest sezon. Şi uite aşa, Little Blackpool bate la uşa Premier League.

Formată în 1887, Blackpool avea să impresioneze abia în perioada postbelică. Ca o curiozitate, Blackpool e echipa engleză care a stat cel mai mult timp în vârful clasamentului, nu pentru că ar fi fost invincibilă, ci pentru că 3 septembrie 1939, începutul celui de-al Doilea Război Mondial i-a prins pe primul loc.

Cea mai însemnată realizare din istoria clubului e câştigarea Cupei în 1953, în probabil cea mai celebră finală până azi, the Matthews Final, în care Seasiders au revenit de la 1-3 şi au câştigat cu 4-3 în faţa rivalilor de la Bolton Wonderers. După nume, aţi putea crede că Stan Matthews a rezolvat meciul de unul singur, dar de fapt celălalt Stan, Mortensen, e cel care a reuşit hat-trick-ul. I s-a spus afectiv, the Matthews Final, pentru că o naţiune întreagă voia ca „Vrajitorul” să câştige Cupa, după două finale pierdute în 1948 şi 1951.

Alţi doi jucători legendari pe Bloomfield Road sunt Alan Ball, motorul roşcat al echipei care devenea campioană mondială în 1966, şi Jimmy Armfield, căpitan al „Albionului” care a jucat peste 600 de meciuri pentru Blackpool. Cu toate astea, în anii €™’60-’70, Blackpool era genul de echipă yo-yo, plimbându-se între primele două divizii. 1971 a fost ultimul an al „mandarinelor” în prima ligă, ei încercând de aproape patru decenii să revină în elită.

După ce a fost de câteva ori aproape de faliment, norocul lui Blackpool pare să se fi schimbat o dată cu venirea milionarului leton Valeri Belokon în 2006, care a investestit destul de consistent. Jucătorul lor cheie e Charlie Adam, un mijlocaş foarte bun adus de la Rangers cu doar jumătate de milion de lire.

Dar ce s-o mai lungim: adevăratul motiv pentru care eu, şi cam orice neutru, vrea s-o vadă pe Blackpool în Premier League e omul ăsta: antrenorul Ian Holloway, de departe cel mai amuzant om din fotbalul britanic. Tocmai pentru că furnizează atâtea citate hilare săptămâna de săptămână, presa tinde să uite că Holloway ştie meserie. De când a venit la Blackpool el a zis că e adeptul jocului ofensiv, care aduce lumea la stadion, astfel că echipa sa joacă azi un 4-3-3 modern, mai rar întâlnit în Championship.

C’mon you tangerines!

Pe Stamford Bridge, Chelsea s-a calificat în semifinalele Cupei după 2-0 cu Stoke. Abuzat tot meciul de fanii oaspeţilor (John Terry, are you my dad?), căpitanul lui Chelsea a demonstrat că decizia lui Capello de a-i lua banderola încă îl macină. Terry a marcat golul secund cu o lovitură de cap venită după un corner şi a sărbătorit un pic cam strident, ridicându-şi mâneca pentru a lăsa să se vadă banderola de căpitan.

Jonas Gutierrez i-a luat însă titlul de „cea mai creativă sărbătorire a unui gol”, punându-şi celebra mască Spiderman după ce a marcat un gol fantastic în Newcastle – Barnsley 6-1. După ce a marcat primul sau gol pentru „coţofene” în septembrie 2009, argentinianul a promis că îşi va pune masca la următorul gol, deşi asta a însemnat să joace jumătate de an cu o masca Spiderman în şort. Gestul l-a făcut prima oară pe când juca la Mallorca, după ce un puşti l-a rugat să marcheze un gol pentru el.