• Am mai văzut meciul ăsta. L-am mai văzut cu Osasuna (3 goluri luate din 3 șuturi pe poartă), l-am mai văzut cu Getafe (un gol dintr-un șut pe poartă). Toate, meciuri în care Barcelona, chiar și fără să-și joace obișnuitul fotbal-șampanie, făcuse în mod normal de ajuns că să ia punctele.

• Puncte pe care le-a ratat fiind, atunci ca și aseară, un pic îndrăgostită de ea însăși în atac (vorba lui Honigstein), un pic neglijentă la finalizare, un pic prinsă cu pantalonii-n vine când pierde posesia. Detalii, desigur. Dar cam asta tinde să se întâmple după trei ani în care ai luat tot. De asta nici o echipă n-a păstrat Liga Campionilor doi ani la rând în formatul post ’92.

• Di Matteo spunea ieri că Chelsea trebuie să facă două meciuri perfecte ca să treacă mai departe. Unul l-a făcut – a fost un efort colectiv admirabil al “pensionarilor”, un autobuz parcat cu sudoare și inteligență.

• Dar nu e de ajuns. Meciul perfect al lui Chelsea era condiția necesară dar nu și suficientă. Londonezii aveau nevoie și că Barçei să nu-i iasă jocul, lucru care s-a întâmplat într-o oarecare măsură. Chiar și așa catalanii au avut 5-6 ocazii clare, dintre care două bare. Vasăzică și un pic de șansă.

• Fără îndoială, stelele s-au aliniat pentru Chelsea ieri seară. Dar ca asta să se întâmple încă o dată pe Camp Nou… ca după returul cu Napoli, turul cu Benfica și Barcelona, Chelsea să facă încă un meci perfect, s-o prindă pe Barça iarăși suficientă și fără șansă… I don’t see it.

• Comentariul la fel de obtuz și dezlânat că de obicei. Min 53 – “pare a fi un joc în pantă pentru Barcelona, îmi lasă impresia că tot mai greu reușesc să urce cu mingea spre careul advers”. Min 57 – “cu toate acestea Barcelona se apropie tot mai mult de un gol egalizator”. Apropo de asta, același Rafa Honigstein zicea pe Twitter:

At this level, football makes a mockery of great explanations. Thiago hits post: “RDM tactics worked beautifully, Chelsea deserve win”. Thiago scores: “Negative Chelsea punished for defending too deep, now have a mountain to climb”

• de la Milanul din ’94 n-am mai văzut o demonstraţie de fotbal atât de irezistibilă într-o finală de Liga Campionilor.

• a fost un meci atât de dezechilibrat încât ar trebui să măture orice îndoială în privinţa locului Barçei şi al lui Messi în istorie. Jonathan Wilson : Barça has achieved that happy – perhaps unique – balance of having one of the greatest players there has ever been operating within a ruthlessly coherent team unit.

• a thing of beauty is a joy forever, scria Keats, şi e cu adevărat un privilegiu şi o bucurie profundă să urmăreşti acea ţesătură de pase perfect lovite, perfect cântărite, care i-au făcut pe englezi să alerge după umbre, exact ca la Roma.

• primul sfert de oră din repriza secundă a fost unul din cele mai bune pe care le-am văzut vreodată, făcându-l şi pe Fergie să recunoască: “no-one has ever given us a hiding like that!“

• din 2006 încoace, doar de două ori Man United a fost redusă la un singur şut pe poartă, în ambele finale cu Barça. Ce s-a întâmplat ieri e şi mai remarcabil ţinând cont că linia de fund a catalanilor jucase împreună doar 60 de minute înaintea finalei.

• statisticile păcălesc uneori, nu şi de data asta.

• despre tactica scoţianului e loc de discuţie şi nu prea. E limpede acum că a greşit jucând cu două vârfuri, fără un buldog care să recupereze şi să hărţuiască mijlocul Barçei. Dar cum Fletcher nu era apt pentru 90 de minute, a avut de ales între Anderson şi Chicharito şi a mers pe mâna mexicanului. În orice caz, e şi mai limpede că meciul nu s-a pierdut pe mână lui Fergie, a lui Van der Sar sau a lui Carrick, că pe oricine ar fi trimis în teren şi oricum i-ar fi aranjat, lucrurile ar fi stat la fel. These bastards are too damn good, vorba unui fan United.

• trebuie spus şi că nu e nici o ruşine să pierzi în faţa unei dintre cele mai bune echipe din istorie, la fel cum n-a fost ruşine să pierzi în faţă Bulls-ilor anilor ’90 sau a lui Schumacher în vremurile lui bune.

• mai spun doar atât: nimic nu e întâmplător!

• La fel ca în tur, United a impresionat printr-o partitură colectivă în care nici unul din cei 11 jucători n-a falsat o notă. O evoluţie matură şi nemiloasă tur-retur, cu Vida şi Rio parcă făcuţi din oţel, cu Rooney alungându-şi fantomele din trecut, cu Nani scoţând oameni din joc cu flerul sau, cu Chicharito lipindu-se de gol mai ceva ca Pippo.

• E a patra semifinală de Liga Campionilor în ultimele 5 sezoane pentru United.

• Giggs has torn them apart again. Galezul a creat toate cele trei goluri ale lui United din dubla cu Chelsea. E înspăimântător să-l vezi pe Giggsy demontând apărări la 37 de ani, când te gândeşti că Lamps (32) de ani sau Pirlo (31) par deja consumaţi.

• Torres a bifat încă o repriză în care a fost anonim. S-au făcut 693 de minute dar cine ţine socoteala? Ştiu, ştiu, calitatea pur şi simplu nu dispare peste noapte, class is permanent and all that… Dar Jonathan Wilson remarca în articolul de ieri că Torres n-ar fi primul atacant care să-şi piardă acei doi-trei metri de explozie după o operaţie serioasă. Ronaldo, Shearer sau Owen au trecut prin asta şi n-au reuşit niciodată să revină la forma de dinainte. Ţineţi cont şi că spaniolul n-a mai avut o vară liberă din 2007 încoace şi că încrederea în abilităţile proprii i-a fost serios zdruncinată în ultimul an şi jumătate. Clasa o fi permanentă dar accidentările, odihna şi încrederea s-ar putea să atârne greu.

• Chicahrito e la al 17-lea gol al sezonului şi energia lui deja a cucerit Stretford End-ul. Pe o piaţă scăpată de sub control, în care Dzeko a costat £27m, Carroll £35m şi Torres £50m, Fergie a venit şi a spus răspicat: „There’s no value in the market” după care l-a luat pe mexican cu £6m parcă doar că să demonstreze că a avut dreptate. Şase milioane, cât a costat şi Bogdan Stancu, plus diferenţa de curs valutar…

• Guardiola după meciul cu Sahtior:

We can tell ourselves managers matter, but it’s about the players. I just come to talk to media afterwards.

• Lucescu a fost de părere că singura slăbiciune a Sahtiorului a fost că nu l-a avut pe Messi şi probabil a avut dreptate. Cu golul de ieri Messi a egalat un record vechi de 60 de ani în Spania al lui Telmo Zarra, după ce în weekend tocmai îi egalase pe Ferenc Puşkaş şi Ronaldo la numărul de goluri într-un sezon. Tot ce va face de acum încolo până la sfârşitul sezonului va fi o felie de istorie.

• But could he do it on rainy Wednesday night in Stoke? Înainte să daţi vina pe defensivele permeabile din Spania, gândiţi-vă că tot Messi e golgeterul ultimelor trei sezoane din Champions League (incluzându-l şi pe asta).

• Presa spaniolă a scris ieri noapte că United s-ar fi înţeles cu Atletico pentru transferul lui De Gea, fapt infirmat de directorul clubului spaniol. Transferul nu e rezolvat, însă sursele lui Guillem Balague spun că totul depinde acum de decizia jucătorului după ce Atletico şi United s-au înţeles pentru 25m de euro, cât e clauza de reziliere.

Sursa foto: www.guardian.co.uk

• Câtă nesimţire şi dispreţ pentru public o fi existând în TVR, ca să chemi constant un ignorant ca Aurică Ticleanu, care săptămână după săptămână pronunţă Barcelona precum Marcel?

• E uimitor felul în care Barca reuşeşte să-şi păstreze cadenţa ofensivă, ţinând cont că Messi n-a mai marcat de 4 meciuri iar Villa şi Pedro de 7.

• Sahtiorul a fost apăsată de tracul unei competiţii şi a unui adversar pe care l-au respectat ceva mai mult decât s-ar fi cuvenit. N-au mai avut „cutting edge-ul” din dubla cu Roma. Pe ucrainieni îi dezavantajează şi nivelul mediocru al campionatului intern, unde au 12 puncte faţă de locul 2, şi unde nu prea se găseşte nimeni care să-i ia la alergat. Altfel spus:

„how you expect to run with the wolves come night when you spend all day sparring with the puppies?”

• Urmează 4 „Clasice” în 19 zile! *head explodes*

• Cuminte ar fi să spunem că nimic nu e jucat, dar nu văd cum ar putea Chelsea răsturna calificarea pe Old Trafford. Man United arată din ce în ce mai bine cu cât ne apropiem de finalul sezonului: Rooney şi-a regăsit mojo-ul, Carrick a făcut un meci vintage ca acum câţiva ani, iar revenirile lui Valencia şi Park dau energie unei echipe care începea să pară sleită. Şi gândiţi-vă că pe bancă au stat Scholes, Berba (cel mai bun marcator din PL) sau Nani (cel mai bun pasator din PL).

• Chelsea a avut cam cel mai clar penalty posibil în prelungiri, ratat de toate cele trei perechi de ochi care ar fi trebuit să-l observe. La ce bun arbitrul de lângă poartă dacă nu vede un fault atât de clar, la 10 metri în faţa lui?

• Păstrarea lui Torres pe teren în dauna lui Drogba, care fusese mult mai activ până atunci, s-a decis din lojă. Ca un copil obligat să se joace cu un trenuleţ de jucărie, doar pentru că taică-său a plătit o avere pe el, Ancelotti trebuie să îi dea întâietate lui Torres, care are deja 10 ore de joc fără gol.

Sursa foto: www.dailymail.co.uk

As Pep Guardiola acknowledged last week when he referred to him as “a wily old cat”, if anybody is capable of an unexpected strike of tactical genius, it is Shakhtar’s veteran coach Mircea Lucescu.

If the Romanian plays it straight, this could end up as a re-run of Barcelona’s tie against Arsenal in the last round: two sides with similar philosophies, one of whom is sufficiently better than the other to win comfortably. Lucescu has always espoused a philosophy of open, attacking football. He prefers young players he can mould – those “without the fear of age” – who will play his high-risk brand of technical pass-and-move football. His sides operate with a high offside line, his full-backs are auxiliary wingers and his front-line is highly fluid. Shakhtar’s style and Barcelona’s are virtually indistinguishable.

Detest să văd cum discuţiile în bobote despre arbitraj ne răpesc fotbalul şi ne ascund lucrurile care contează. Dar asta s-a întâmplat ieri. Aşa că daţi-mi voie să fac scurt „procesul etapei” ca să putem să ne vedem de-ale noastre.

Al doilea galben al lui Van Persie a fost o tâlhărie sinistră (trecuse doar o secundă de la fluierul arbitrului când olandezul a lovit mingea), deşi el e singurul vinovat pentru că şi-a pierdut controlul în prima repriză. Dar după mine, golul valid anulat Barcei în tur şi penalty-ul neacrodat din prima repriză ar trebui să fie suficiente pentru a domoli corul care acuză arbitrajul. A se slăbi, vorba lui Caragiale.

În tunel, Wenger i-a spus lui Guardiola să-l felicite pe arbitru nu pe el. Pep i-a răspuns elegant la conferinţa de presă:

„Înțeleg perfect nemulţumirea lui Wenger. Roşul a fost frustrant. Dar dacă vrea să discutăm despre fotbal, e binevenit.”

Să discutăm despre fotbal, zic. Barcelona a făcut o prima repriză crispată şi mai degrabă nereuşită, în care i-a lipsit penetrarea obişnuită, deşi a marcat, a avut o bară, o ocazie clară şi un penalty neacordat.

Pentru toate neajunsurile lor din prima parte, pressingul catalanilor a fost pur şi simplu asfixiant. Nu se terminau reluările fazelor, că mingea deja reinstrase în posesia Barcei (cheers Zonal Marking pentru grafic). Arsenal, în mod normal atât de fluidă şi coerentă, a fost redusă la o echipă care „n-a putut să lege trei pase”. Jonathan Wilson spunea că dubla de anul trecut a fost câştigată de echipa care s-a mişcat mai bine fără minge. Cu atât mai mult e valabil anul asta.

E facil să pui succesul Barcei pe seama talentului de care musteşte echipa, dar nu e nici o îndoială că talentul e dublat de un efort pe măsură. Barça e o echipă de violonişti care muncesc ca nişte mineri.

Forumurile au dat în clocot după călcâiul lui Fabregas, dar ce mă preocupă pe mine sunt secundele care i-au urmat. Iniesta se face că trage, fentează, ciupeşte mingea printre 3 „tunari” şi îl găseşte pe Messi, care jonglează cu delicateţe peste plonjonul lui Almunia şi trimite din voleu în poarta goală. În cinci secunde de geniu, doi băieţi au dezlegat rebusul care fusese timp de o repriza întreagă apărarea lui Arsenal.

Apoi a venit repriza secundă, cu autogolul lui Busquets şi eliminarea lui Van Persie, pe care a stat scris cu litere de-o şchioapă: GAME OVER. Cu un om eliminat la fel de nedrept, ba chiar mai devreme, Interul a strâns din dinţi şi a alergat mai mult anul trecut. Pentru Arsenal 11-la-11 era o sarcină copleşitoare, 10-la-11 de-a dreptul imposibilă.

Statisticile OPTA relevă superioritatea covârşitoare a Barcelonei, care rămâne o pălărie prea mare pentru Arsenal, şi probabil pentru majoritatea echipelor de pe continent: şuturi 20-0, pase reuşite 724-119, posesie 76%-24%, atingeri în careul advers 47-2.

Impresia mea e că Arsenal a pierdut meciul şi calificarea dinainte să intre pe teren, când Wenger şi-a pus echipa să joace împotriva ADN-ului ei. La conferinţa de presă de ieri Wenger a acceptat că e nerezonabil să vii pe Camp Nou ca să ţii de rezultat:

€œIs it realistic to try to play a 0-0 from the first minute? It would be against our nature.

€œTactically, I don’€™t think it’€™s defendable. We don’t have a team of 11 defenders who are happy to defend.

Pesemne că s-a răzgândit de pe o zi pe alta, căci Arsenal asta a făcut, a fost nerealistă şi a încercat să apere indefensibilul. Întrebarea pe care Wenger şi-a pus-o fără îndoială în timp ce pregătea meciul a fost: „Crezi că ai vreo şansă să nu iei gol pe Camp Nou?”

Iar răspunsul lui a fost „da”, când orice ageamiu din pub ştia că de fapt e „nu”. Nu cu Barça, nu pe Camp Nou, şi în nici un caz nu era Arsenal echipa care să facă asta. Ultimul meci fără gol primit al tunarilor în deplasare în Liga Campionilor datează din noiembrie 2007, intr-o grupa cu Steaua și Slavia Praga. Or, să crezi că următorul clean-sheet o să vină tocmai cu Barça pe Camp Nou, e nebunie curată.

După primele 20 de minute, când mi-am dat seama că Arsenal a venit să parcheze autobuzul, mi-am dat seama ca e o tactica suicidală. Ca un bătăuş de maidan în faţă unui boxer de categorie grea, Arsenal a băgat bărbia în piept şi a aşteptat lovitura. Problema e că alţii cu bărbii mult mai tari, recte apărări mai solide, au fost trimişi la podea pe Camp Nou.

Rubin Kazan şi mai ales Interul au rezistat anul trecut, dar italienii veneau la adăpostul celor două goluri din tur. Interul era o echipă de soldaţi hârsiți în tranşeele din Serie A, în slujba unui antrenor meticulos până la obsesie, care a venit pe Camp Nou şi a spus: „Luați mingea, eu n-am nevoie de ea!”.

Or, ca să-şi permită să facă asta a fost nevoie de un antrenament lung de doi ani, în care înțelegerea dintre fundaşi, ieşirile la offside şi marcajul la oameni s-au calibrat perfect. Asta face ca demonstratia de fotbal blindat a Interului de anul trecut să fie aproape irepetabilă. Cum si-a închipuit Wenger că o poate imita cu alde Clichy si Koscielny, e greu de înțeles.

Sursa foto: www.guardian.co.uk

E mult spus avancronică, dar câteva gânduri şi o recomandare tot pot să îmi permit. Here’s my two pence:

Meciul tur a fost o excepţie, a one-off. Arsenal overachieved, Barça underachieved. Catalanii au greşit mult, londonezii aproape deloc. Wilshere a făcut meciul vieţii, în timp ce Messi a fost necaracteristic de risipitor. Dar înainte de toate, turul a fost în februarie, luna în care Barça pierde câteva viteze, în deplasare în Europa, unde n-a avut niciodată tracţiune cu Guardiola.

Şi apoi mai e ceea ce englezii numesc „bottle”, care ar fi opusul tracului, îndrăzneala de a merge până la capăt. Barça a demonstrat că o are, Arsenal dimpotrivă.

Încerc să-mi imaginez un scenariu plauzibil în care Arsenal să meargă mai departe. La fel ca anul trecut, cred că „tunarii” au nevoie de un mic miracol, care deja s-a întâmplat în tur. În retur urmează firescul. Ca să-mi verific instinctul, arunc o privire peste cote şi văd că Arsenal are aproape aceeaşi cotă (8.00) pe Camp Nou, pe care o are Copenhaga pe Stamford Bridge (9.00).

Ca să vă încălziţi, vă recomand excelentul material al lui Sid Lowe din Observer, despre Guardiola:

Every time he is asked the secret of success he responds: “The players are very good.” When Messi scored a wonderful goal at Real Zaragoza, he turned to a fan and said: “If it wasn’t for Messi, I’d be coaching in the third division.” Nothing to do with me, mate.

He is fooling no one. Guardiola’s contribution is huge and has been recognised.

Sursa foto: Flickr, stomen

Să recapitulăm: în Liga Campionilor acum 2 sezoane, CFR bate în primul meci pe Roma, dar termină grupa pe ultimul loc. Sezonul trecut în Europa League, CFR bate în primul meci pe Copenhaga, dar termină grupa pe ultimul loc. Sezonul ăsta, CFR face un meci abject, dar reuşeşte cumva să bată în prima rundă, dar termină grupa pe ultimul loc.

După turul cu Basel, Iuliu Mureşan declara:

Am avut multe ocazii, am fost mai buni decât Basel, puteam să mai înscriem. Aceste trei puncte sunt fantastice. Cred că vom face treabă bună cu Sorin Cârţu, este un antrenor extraordinar, care ştie mult fotbal.

Asta deşi CFR-ul nu jucase absolut nimic în faţa unui adversar care a pasat de 3 ori şi ceva mai mult decât ea. Faptul că un om cu o înţelegere atât de limitată a jocului e cel care face şi desface la Cluj e deprimant. Dar cum 3 puncte sunt 3 puncte, cine mai avea timp să se preocupe de bagatele cum ar fi faptul că echpa pasează cu fluenţa unei echipe de divizie secundă? Viaţă şi acordeoane, nene! Să vină primăvara europeană!

Meci după meci, poziţia în clasament s-a calibrat pe măsura (anti)jocului clujenilor. Dacă ar fi intrat şutul lui Traore de la Roma, dacă nu ne-am fi bătut singuri la Munchen…

În ultimii 4 ani, de când iese cu băieţii mari la joacă, CFR-ul a schimbat câteva duzine de jucători şi 8 antrenori. A început sezonul asta cu un antrenor de Serie C, pe care l-a înlocuit altul care a retrogrdat trei echipe de lungul carierei. Să aştepţi de la Cârţu să te ducă în primăvara europeană e ca şi cum ai aştepta un corijent la fizică să ia premiul Nobel.

Chiar cu handicapul unui antrenor mediocru, CFR-ul ar fi avut dreptul să spere dacă ar fi avut un lot decent. Dar cât de departe îţi închipui că ai să ajungi, când îl ai în poartă pe Nuno Claro, care era a treia rezervă de la Pacos Ferreira când l-ai adus, când îl ai apărător central pe Piccolo, luat din Serie B pe 300 de mii, când îl ai mijlocaş stânga pe Veloso, adus de la Willem II care a retrogradat în Olanda? No eggs, no omlettes…

Spuneam că CFR-ul a rulat duzine de jucători şi 8 antrenori în 4 ani. Un singur om a fost de neclintit: cel care înainte să fie preşedinte de club, nu văzuse un meci de fotbal în viaţa lui. Iuliu Mureşan e preotul care stă pe un munte de zahăr, vorba lui Rafa.