E genul de întrebare care m-a împins către masterul pe care l-am făcut la Londra. Voiam să înţeleg ce-l face pe Petrică din Chitila să ţină cu Chelsea, şi să mai şi plătească 50 de euro pe un tricou cu Lampard care pe Adidas i-a costat 5 euro să-l producă. Eu pot să vă spun ce cred sociologii, pot să vă spun ce cred eu, dar de lămurit de ce ţineţi cu cine ţineţi doar voi puteţi să mă lămuriţi.
Rămâi în perimetru!
În Anglia, regula nescrisă a fotbalului e: „Support your local team!”. Nu poţi să fii suporter autentic decât prin sânge şi/sau prin glie. Adică dacă bunicul tău a ţinut cu West Ham, taică-tău a ţinut cu West Ham, iar tu ai crescut în estul Londrei cu poveştile vecinilor despre alunecările lui Bobby Moore. Nu poţi să ţii cu West Ham dacă eşti născut în Birmingham. Nu se face.
Cine ignoră regula asta, indiferent de divizia în care a ajuns să se scufunde echipa locală, trece drept impostor şi devine un paria al pub-urilor, pentru că a dat loialitatea pe bragging-rights.
Trup și suflet pentru culori
Asta se întâmplă în Anglia. În România e aproape împotriva firii să ţii cu echipă locală. Cu excepţia celor câteva oraşe cu tradiţie fotbalistică, Timişoara, Craiova, Argeş, lumea şi-a căutat o echipă „adevărată” cu care să ţină, adevărată însemnând una care să câştige chestii. De fiecare dată când sunt întrebat cu cine ţin, şi răspund Poli Iaşi, urmează inevitabil întrebarea: „Bine, dar cu cine ţii, dintre astea mari?”, ca şi cum afilierea faţă de o echipă mică e inadecvată. Or, după ce am cunoscut domni respectabili cu abonamente vechi la Crystal Palace sau Swindon, știu că asta e o aberație.
In paranteză fie spus, nu prea mai țin nici cu Poli Iași, pe motiv ca nu prea mai există. Găinăriile cu damf politic m-au îndepărtat de echipă. Nu mai e echipa mea, e doar una care se întâmplă să joace în Iași.
Nu e o coincidenţă că aproape un român din doi ţine cu echipa care a câştigat cele mai multe chestii de-a lungul timpului. Când Steaua venea să joace în Copou, vedeam un public alienat de nişte tensiuni interioare, unii cu jobenuri roş-albastre ajungeau să strige „Iaşu’, Iaşu’”, alţii cu fulare cu Poli înjurau când Bănel şi-a dat autogol, o masă de oameni care nu prea mai ştiau cu cine ţin de fapt.
Glory-hunters made in Tecuci
Dacă englezii tind să ţină cu echipă locală, românii tind să ţină cu echipa care câştigă. Trebuie că suntem cea mai „glory-hunting” nație de pe pământul ăsta. Cum altfel să-ţi explici faptul că o echipă obscură din Cluj, care acum un deceniu avea maxim câteva sute de suporteri, a aspirat în acest timp 7% din microbiştii români. Cu 2%, Urzicenii au mai mulţi suporteri decât Argeşul, U Cluj sau Petrolul.
De-localisation of fandom may previously have been an ‘accident’ of television coverage, but it is now central to top English clubs’ profit maximisation, whose relationships with their communities decline as they consciously seek out the most lucrative markets for tickets and merchandise non-local fans spend the most per capita per visit. (Rex Nash)
Hai Focşaniul, Dinamo si Chelsea!
Dar fotbalul românesc e limitat. Ok, ţii cu Minerul Lupeni, dar ştii că n-o să ia niciodată campionatul, aşa că ţii şi cu Steaua/Dinamo/Rapid. Ţii cu una din ele, dar ştii că abia mai prind o primăvară europeană, aşa că ai nevoie şi de o echipă „de Liga Campionilor”. Anglia e la îndemână pentru că îţi dă sentimentul că iei parte la o cultură autentică cu tradiţii autentice. Fotbalul e genuin, de la mama lui, nu o pastişă ieftină ca la noi.
Ştii să fredonezi YNWA, ai auzit de un moş zis Shanks, Gerrard nu mai e Gerrard, e Stevie G pentru tine - ai bifat deja toate bornele unui kopite din Balcani. Un fan-satelit, cum te-au numit cercetătorii. Ce-i ăla kopite?… hai nu mă plictisi!
To support a club 1,000 miles away in a foreign country would be the mark of ‘glory-hunters’. (Rex Nash)
Nu mi-o luaţi în nume de rău! Ştiu că împărtăşim aceeaşi pasiune pentru fotbalul englez, şi n-aş îndrăzni să vă jignesc. Unii dintre voi țineți cu o echipa dinainte să mă fi născut eu (you know who you are). Nu despre voi vorbeam mai sus, dar fără îndoială ştiţi pe câte unul sau altul care să se înscrie în portretul robot.
Întrebarea rămâne: de ce ţineţi cu cine ţineţi? Povestiţi-mi, faceţi-mă să înţeleg. Nu doar anglofilii, toţi care ţineţi cu vreo echipă, de la noi sau de la ei.
Dar ca s-o fac pe avocatul diavolului până la capăt, mărturisesc că cele mai frecvente explicaţii mi se par nelegitime. Ţii cu Juve pentru că te-au fermecat în anii ’90, cu trei (parcă trei erau) finale de Ligă la rând? Nu se ţine, pentru că dacă ţii cu ei pentru că jucau cândva un fotbal bun, ce te faci acum când îi ţine la respect Poznan? Ţii cu Realul pentru că ţi-a plăcut Raul? Înseamnă că acum te-ai dat cu Schalke, aşa ar fi logic.
Lămuriţi-mă aşadar, ce-i cu loialitatea asta aparent ilogică? Ce vă mână în luptă?
Sursa foto: www.guardian.co.uk
Related posts:
Tin cu Liverpool din 2000 de la meciu cu Rapid unde ( oltean fiind , taicameu ma indemna sa tin cu orice echipa inafara de capitala )…here we are … un deceniu mai tarziu…cu bune cu rele , nu trece o zi fara sa ma uit pe site-ul oficial la stiri sau absolut orice.
Si tricoul cu torres nu l-am ars , l-am facut cadou unui verisor mai mic…era si pacat de banii dati.
Bun. Sunt fan FC Barcelona si am devenit datorita in special povestilor care s-au spus despre aceasta echipa. Cand mi-a intrat in suflet aceasta echipa stiam prea putine lucruri marete realizate de fotbalistii catalani, dar pe parcurs am fost fascinat de modul lor de a privi fotbalul. Privesc sportul rege din postura spectaculozitatii, iar acest lucru m-a impins definitiv spre alegerea facuta. Nu pot sa zic ca am devenit fan Barcelona ca mi-a placut Maradona, Hagi, Popescu, Ronaldo, Romario, Stoichkov, Rivaldo, Ronaldinho, Eto’o sau Messi. Pur si simplu a fost un moment de ratacire al meu cand intr-un meci Barcelona-Manchester United, incheiat 4-0 pentru favoritii mei, am fost realmente incantat de ceea ce vad. Atunci nu exista deloc internet in Romania si nu stiam mare lucru despre traditia echipei, dar mai apoi am aflat lucruri incredibile legate de echipa mea de suflet. Nu sunt genul de individ care sa fie imediat captivat de realizarile unui fotbalist, ci il urmaresc mereu pana cand observ cu proprii mei ochi ca ceea ce credeam initial despre el se justifica.
Salut Alex ,
foarte fain articolul…si foarte adevarat ….
pe de alta parte nu-mi poti cere sa nu mai tin cu echipa favorita doar pentru ca nu am crescut in Bucuresti ..sau in Liverpool …sau in Roma….ce vina am eu sau alte sute de mii de microbisti ca in anii copilariei existau doar doua cluburi in Romania?..pur si simplu , asa am crescut , am plans la meciurile pierdute sau castigate , la calificari ratate sau titluri castigate. acum sunt mai realist si mai cu capul pe umeri si nu mai pun suflet ca inainte…si oricum nu sunt suporter de rezultat , cred ca nu m-am mai bucurat la un titlu de cativa ani ( asta si in Romania , Anglia sau Italia )…insa nu voi renunta niciodata la culori si la ceea ce inseamna cele 3 cluburi pentru mine ….
uite si un exemplu de ce tin cu cine tin …pentru mine e mai puternic decat YNWA …http://www.youtube.com/watch?v=6-rCiOT-JQk&feature=related
sau un alt exemplu : http://www.youtube.com/watch?v=6-rCiOT-JQk&feature=related
tot respectul pentru suporterii care nu tin cu cei mari , pentru mine aia sunt adevaratii suporteri…gen Crystal Palace , Norwich , Vicenza , Brescia < Atalanta s.a.m.d…din pacate , dupa cum vezi in Romania , nu mai ai cu cine sa tii in orasele mici pentru ca efectiv nu mai exista echipa ..Resita , Hunedoara , Bacau …sunt doar niste fantome ale echipelor ce odata adunau zeci de mii de spectatori la meciurile de acasa…!
cheers!
mai tampit e daca tii cu mai multe echipe. glory-hunting e mai degraba pentru asiatici, arabi, care au inceput sa descopere fotbalul. ce naiba cauta astia pe Camp Nou, Anfield, Old Trafford, San Siro, Bernabeu? parca viziteaza vreun muzeu. /bit of racism intended
nu am de ce sa mai sustin o echipa din Ro, pentru ca 1) s-a desfiintat 2) cu totii stim cum e fotbalul romanesc 3) inafara de “m**** m**** baaa, mars de aici!” nu auzi nimic altceva 4) te fluiera la primul esec.
anyway, chiar as vrea sa propun urmatoarea ‘problema’. de ce tin unii cu o echipa straina (oricare), daca nici macar limba din tara respectiva n-o stiu. chiar as vrea sa aud parerea celorlalti, intr-un alt articol daca se poate. multumesc.
De ce ti se pare ca suntem asa diferiti de asiatici, arabi etc? Eu pe la meciurile la care am fost in afara, tot ca la muzeu ma duceam, in nici un caz nu eram “de acolo”. Tot cu gura cascata si aparatul de fotografiat in buzunar.
din nou corect si la obiect!
poli, dinamo, juve…… asta e lista mea
poli, pentru ca impartasesc acel simt al locului despre care vorbeai si, oricum, primul stadion pe care am fost e cel din Copou. despre echipa de acum, si eu simt aceeasi lehamite si dezinteres (mai ales de cand un anume primar a folosit-o, pe ea si pe galeria ei, la ultimele alegeri locale (prietenii stiu cum)
dinamo: asta e din familie; tata e dinamovist de cand se stie, eu am printre primele amintiri din viata cu un meci al lui dinamo de prin 80-82 contra corvinului, ce mai! n-am avut scapare, plus ca am prins toata acea campanie din 83/84 in care dinamo a facut furori si asta m-a marcat; deja cand steaua juca la sevilla, erau „dusmanul”
cu juve e mai complicat; m-am indragostit de un numar 10 de acolo, pe numele lui michel platini, tot prin primii ani de viata (legat si de CE 84 care l-am vazut la rusi si in care a stralucit platini); apoi dragostea mea pentru ei a fost intarita de alti doi decari: roby baggio si alex del piero
e adevarat si totodata interesant ca astazi mai tin si cu alte echipe, din alte campionate decat romania si italia, dar niciodata impotriva celor 3; acest „tinut” este insa, in principal, determinat de faptul ca nu imi place sa ma uit la un meci fara sa ma implic emotional si, atunci, trebuie sa am mai multe favorite; astfel, imi place filozofia barcei, modul de joc al lui arsenal, catenaccio-ul nationalei italiei, etc.; ca sa schimb registrul, acestea insa nu sunt iubiri, ci doar pasiuni
as mai putea detalia pagini intregi, dar e destul pentru acum
bai deci am scris un articolas pe tema asta, pe care nu l-am publicat nicaieri, n-am gasit momentul – m-a preocupat si pe mine tema. pe scurt, zice-asa: cand eram mic aveam o problema – toti copiii tineau cu cate o echipa, numai eu nu. si ma intrebau la jocuri – “tu ce echipa esti”? ăăă… în căutarea orientării, am deprins de la ai mei 2 reguli: 1) echipa locală, 2) echipa la care a jucat (sau cu care ţine) bunicul 3) buturuga mică răsturnând carul mare 4) niciodată cu fc olt
5) cu dinamo si steaua doar daca joaca cu echipe din strainatate.
mi-am însuşit aceste principii, cu excepţia 2), dintr-un spirit de frondă copilăresc.
echipa locala juca in divizia C, apoi D. (acum s-a desfiintat). probabil un pic de “glory-hunting” m-a determinat să aleg inter sibiu la proxima întrebare a copiilor – pe atunci nu înţelegeam rezerva alor mei faţă de această “echipă frumoasă” care îndeplinea 2 condiţii: era din zonă, şi era buturugă mică (credeam eu, nu mi-au zis de influenţa lui nicu). am ţinut cu ei o vreme, dar nu eram pe deplin satisfăcut. buturugi mici tot apăreau, a fost flacăra moreni (din nou nu înţelegeam reţinerea alor mei
, apoi oţelul lui Profir contra lui Juventus, dar parcă nu eram pe deplin satisfăcut de aceste afilieri, nu erau suficient de profunde. aveam astfel de febleti si in strainatate (parma, ipswich, wattenscheid, la coruna), dar acolo erau si mai subtiri legaturile.
până când într-o zi, pe la vreo 9-10 ani să fi fost, am avut brusc un acces de afecţiune şi maturitate spontană şi mi-am zis: de azi înainte, termin cu prostiile şi revitalizez principiul 2: ţin cu echipa cu care ţine bunicul. jucase la Vulturul CFR, care se desfiinţase între timp, dar CFRist fiind, ţinea cu Rapid.
aşa a rămas şi la mine. ţin minte şi acum primul meci din “A” dat la televizor (chiar promovaseră în anul respectiv), cu Manu, Ion Ion, Goanţă, Manea. în timp, nu pot să zic că nu mă unge la inimă că echipa are cea mai deosebită galerie, că s-au scris poezii, că Ioan Chirilă a scris o carte, că şi azi galeria cântă nonstop cele mai creative cântece din peisajul autohton, că e o echipă-metaforă – toate astea se potrivesc cu febleţele mele personale şi extrafotbalistice. ok, probabil fac bine şi la gena de “glory-hunting”, dar în alt fel – lucrurile astea sunt mai importante pentru mine decât succesele, trofeele. dintre care cupa de exemplu parcă mi-e mai dragă decât campionatul. m-am întrebat câteodată dacă nu cumva “aşa se consolează loserul”… poate că da, so what.
una peste alta, cele 5 principii au rămas intacte şi azi
. din strainatate nu tin cu nimeni, “sa castige cel mai… mic”, de obicei (principiul 3 
, sau cel care joacă mai frumos. imi place, ca idee, clubul st.pauli – dar e si acolo un pic de “gloryhunting”, chiar daca nu de tip “trofee”.
pe mine insa ma intereseaza problema si din alt punct de vedere, cu un pas inapoi: de ce tin oamenii cu echipe? ca ce chestie? cred ca e nevoia de apartenenta, data de propriile nesigurante. apartinand de un grup “unit in cujet si-n simtiri”, simti ego-ul tau mai puternic decat e el individual. iti da senzatia, betia unui fel de putere. imprumuti putere de la multime. cu alte cuvinte, esti un om… slab?
– atat in plan sportiv, cat mai ales extra-sportiv – copos ma exaspereaza, gesturile uneori abjecte ale galeriei ma intristeaza profund, ma fac sa-mi fie rusine mie, si asta ma revolta, pentru ca n-am nici o vina, dar simt “pata” de pe obraz cum arde (de aici probabil intrebarea de mai sus, why bother). cu toate astea mi-am acceptat slabiciunea, dacă e slăbiciune – eu o tratez mai degrabă ca afecţiune, şi dat fiind că vine prin familie e necondiţionată – o sa mi se faca mereu pielea de gaina cand voi auzi “un strigăt din vechea Troe – AHOE!”
sau mai e si altceva, “nobil” in toata chestia asta? eu n-am gasit, in afara de nobilitatea suferintei (in cazul echipei “mele”, cel putin, prezenta din abundenta
Daaa, St. Pauli e printre cele mai interesante echipe din Europa. Dar Watten@$@%? De unde si pana unde?
De ce tin oamenii cu echipe? Here’s a bit of light reading.
hihi, wattenscheid a fost o prezenta meteorica in bundesliga, mi se parea ca suna foarte nostim. un orasel minuscul din germania (acum, vad, inglobat in bochum). tin minte ca au batut pe bayern munchen, a fost o surpriza uriasa, mare tamtam, si i-am simpatizat instantaneu, conform principiului 3, buturuga mica (de altfel tot un fel de glory-hunting, ca se leaga de rasturnarea carului mare, care e un succes
).
.
si acum tin minte cum ionel stoica a pronuntat englezeste “uotnsheyd”, am ras de el mult timp dup-aia. echipei i-am pierdut urma ulterior, idila a fost de scurtă durată, relaţia la distanţă n-a ţinut
merci frumos pentru materialul didactic, o sa-l parcurg!
Asa cum am scris aici http://sportvox.realitatea.net/fotbal-international/oaspete-in-casa-unei-legende-48925.html, tin cu Manchester United din sezonul 1998-1999. Mi-a placut jocul lor, culorile, Beckham a fost idolul meu ca fotbalist, ii copiam executiile. Fara sa o lungesc, cred ca nu m-am nascut unde trebuia, pentru ca sunt convins ca m-as simti ca acasa in Manchester. In timp, am inceput sa asimilez si mai bine tot ce tine de clubul asta. Iar Fergie a fost un catalizator perfect. Inainte sa fie United, a fost FC Baia Mare, echipa din orasul natal si Steaua. Cum prima s-a desfiintat si a doua e vai de capul ei, am ramas doar cu United, dar presimt ca n-o sa ma despart de ea orice s-ar intampla. Chiar am de gand sa-mi tatuez numele clubului plus cativa jucatori pe care i-am prins jucand. Daca n-ai citit articolul meu, linkuit mai sus, iti pot spune ca e sinteza perfecta a motivelor pentru care sunt un “diavol rosu”.
Interesant ca am dat de blogul tau la scurt timp dupa ce am postat ceva despre Oxford United, echipa cu care tin tocmai din patriotism local. Nu ma mai intind aici. Amanunte, pentru curiosi: http://cj07cfr.blogspot.com/2011/02/oxford-united-drumul-spre-wembley-i.html
Sunt din Cluj. Am fost și poate mai sunt fan U. Echipa boemă a copilăriei mele. Nu a câștigat decât o cupă a României prin anii 60. Am citit de vreo 10 ori cartea Șepcile roșii a maestrului Chirilă. Eram fascinat de poveștile despre Guga, fetițele vieneze, atmosfera din perioada interbelică din Cluj, la un moment dat U era echipa medicilor, 9 dintre ei erau studenți la medicină. Sunt și eu medic și l-am cunoscut la clinica unde lucrez pe doctorul mircea luca della robia, care a fost una din emblemele clubului.
Student fiind, mergeam de fiecare dată în parc când U avea meci. Nu am mai câștigat nimica important, dar au fost câteva meciuri memorabile cu granzii capitalei. Atmosfera era frumoasă. Tatăl meu avea o mătușă din vechea aristocrație a Clujului, la 90 de ani asculta la radio fotbal minut cu minut și mă aștepta să trec pe la ea să-i povestesc meciul.
Anii au trecut. De ceva timp merg în Gruia. Nu pot să zic că sunt un fan. Dar, datorită lor am avut ocazia să-i văd live pe Terry, pe Lampard, pe Drogba, pe Totti ș.a.m.d.
Din străinătate simpatizez cu Liverpool. Pentru că îmi place la nebunie Anglia, îmi place graiul lor, mă zburlesc la YNWA și la God Save The Queen, îmi place să mă uit la midsomer murders, la the office, etc.
Sigur, îmi place și Barca, am fost un mare fan al Braziliei lui Santana din 82 și 86, dar peste toți tronează Diego, barillete cosmico, di que planeta viniste??
E însă cu totul altceva. Simpatii duse uneori la extrem, dar nu e același lucru ca povestea celor doi suporteri Milwall, tată și fiu…
Ha,apropo de seriale engleze, pe AXN Crime ruleaza Taggart, despre politia din Glasgow.M-am uitat prima data de curiozitate, fiindca suporterii lui City il numeau asa pe Red Nose. Chiar mi-a placut serialul, iar accentul scotian ma amuza, imi aduce aminte de vizita facuta in Edinburgh.Ca o chestie de perceptie a celor de acolo, un vinzator sesizind ca am alt accent, chiar daca purtam tricoul lui City, m-a intrebat de unde sint. Auzind Romania a spus imediat Steaua Bucharest, cu pronuntia de rigoare.
Mi-a picat bine, ca stelist, mai ales ca Steaua a iesit mereu mai bine in disputele cu cimpoierii.Nu e cazul cu Anglia, unde, in general, ai nostri sint fugariti precum vulpile in traditionalele vinatori cu ogari.
Acuma spune-ne si cum ai ajuns la luna albastra, daca ai chef/timp…. Don’t leave us hangin’!
Am tinut cu Chelsea cand era o echipa de “pensionari” (Gullit s.a.) care jucau cu placere si de placere. Si se vedea. Si-au mai si castigat Cupa Cupelor. Dupa aia a venit Abramovici si a stricat totul cu banii lui.
Cu Anglia tin si acum (desi…) de prin clasa a II-a, ’78, ca faceam la scoala limba engleza. Cei care faceau franceza tineau cu Franta.
Cu Barcelona din motiv de Bobby Robson.
U.T.A. Arad mai exista ???
Intrebarea asta i-am adresat-o unui amic care e suporter de-al Universitatii Craiova desi noi suntem din Galati. Raspunsul sau a fost ca el este fun al spiritului Stiintei Craiova, sau cum se mai numea echipa asta pe vremuri.
Urmatoarea intrebare a fost, daca toata echipa Universitatii de la antrenor la jucatori si doctor s-ar muta la Buzau, atunci cu cine ar tine? Raspunsul a fost atat de complicat incat am dat-o intr-o cearta amicala din care nu am inteles nimic…
Oricum, mai nou nu mai tine cu Craiova decat asa un pic, in functie de adversarul de pe teren si de pozitia din clasament. Adica, daca joaca cu vreo echipa din Bucuresti, atunci tine cu Craiova. Daca joaca cu echipa locala atunci tine cu Otelul. Daca joaca totusi cu Otelul dar Craiova se afla la retrogradare si victoria ar salva-o atunci tine cu Craiova… O alta situatie ar fi ca daca joaca cu Otelul si victoria galatenilor ar duce la castigarea campionatului atunci tine cu Otelul…
Ramane sa vad cu cine mama naibii mai tine daca intr-un meci in care victoria galatenilor ar duce la castigarea campionatului dar si la retrogradarea oltenilor…
Complicat nu?
tin cu Steaua din 1989. Aveam 7 ani, pana atunci taica-miu ma invatase ca FC Arges e cea mai tare echia, ca Dobrin, ca nu stiu ce. Steaua juca finala cu AC Milan si si-o fura cu 4-0. Dar, cumva, am devenit suporter. Si am ramas. Chiar si in era Gigi.
Nu cred ca vei putea obtine prea multe raspunsuri argumentate rational la intrebarea asta. Tii cu o echipa pentru ca tii cu ea, cam asta e. Daca nu mai “tii” si tii cu alta, inseamna ca n-ai tinut niciodata.
Nu caut neaparat raspunsuri rationale. Ilogice, absurde, emotionale, sa vina cum o fi!
Glory-hunting:
Pe vremuri tineam cu Steaua si acum mi-e cam rusine de asta. Stiu ca eram doar un baiat dintr-un orasel de provicie (orasel ce n-a avut si nu va avea vrodata echipa in Divizia A) si cu trbuia sa tii musai cu Steaua, Dinamo sau Rapid (eventual Craiova) i-am ales pe cei mai buni din anii aia, singura echipa ce lua campionatul si juca in Liga an de an. Dar asta a fost la inceputul anilor ’90 si pe masura ce cresteam mi s-a mai domolit pasiunea. Ajuns la facultate am mers la Cluj la meciuri de Divizia A, insa n-am reusit sa ma atasez de vreo echipa de-acolo. Nu-i simteam deloc.
Support your local team:
Si am tinut moderat cu Steaua, pana cand m-am mutat la Timisoara si am ajuns in peluza de acolo, chiar la un meci cu baietii din Ghencea. Stadionul ala plin (evident), lumina nocturnei, atmosfera, oamenii. A fost de neuitat si de-atunci nu pot sa tin decat cu Timisoara. Si dupa cum ziceam, mi s-a facut rusine ca tineam candva cu aia de la Bucuresti. Cu toarte astea ma intreb daca sunt suporter adevarat in conditiile in care nu-i urasc pe cei de la Arad sau din Bucuresti, adversarii traditionali. In schimb visez la acel campionat…
Cu toate astea mizeriile de la noi (mai ales cea care a afectat direct Timisoara cu locuri vandute si cumparate) si conducatorii astia verosi parca fac orice sa ne indeparteze de fotbal. Noroc cu cei ce ne mai zic din peluza ca “Cei mai frumosi ani sunt cei ce vor veni” sau care inca mai cred in “Visul unei nopti de vara, Poli campioana”.
Si ca tot ai deschis subiectul: discutam cu un prieten (si el cititor fervent al anglofilului) despre echipe favorite si ii spuneam ca nu inteleg cum majoritatea celor de pe blog sustin o formatie din strainatate in conditiile in care nu pot merge meci de meci sa-i vada la stadion. Pe de alta parte si eu tineam candva cu o formatie pe al carei stadion n-am fost niciodata.
P.S. In peluza Timsoarei exista un banner pe care-i scris asa: Support your local team!
Frumos. Vorbesti serios cu bannerul, chiar exista?
Nu am gasit poza, insa exista cu siguranta imaginea de aici pusa pe o “japoneza” (asa parca-i zice). Apropo de link-ul asta, am vazut acolo ceva tricouri tare interesante pentru orice microbist.
Ce misto is astea de pus pe perete!
În peluza timișoreană e promovată foarte puternic sintagma asta. Uite o imagine dintr-un meci Brașov-Poli (din 2005)Ș http://www.cvucs.ro/fisiere/poze/0036_04-05_Brasov_-_Poli/22.jpg
Frumos!
Tin cu Sportul Studentesc de cand aveam 6-7 ani. Nu-s din Bucuresti..sunt de la 100 de km de Bucuresti. Ascultam meciurile lor la radio si mi se parea o echipa “mai altfel”. am mers la meciurile lor si cand au fost in A….si in B…sI acum…din nou in A (returul asta cel putin)
Cu Manchester United tin din 1992 – 1993 de pe vremea lui Steve Bruce, Pallister, Ince, Hughes. Cand am deschis ochii catre fotbalul din afara acesta a fost echipa care m-a fermecat. si ptr mine este Glory Glory ..Man Utd.
Mai am simpatii ptr Real si Lazio.
pana acum..doar pe Lazio nu i-am vazut live…
Pffff, ne dai de povestit. Sa desfacem berea/berile si sa purcedem, zic
Steaua – Sunt bucurestean, deci ma incadrez la treaba cu echipa locala
prima mea amintire legata de Steaua este returul semifinalei cu Anderlecht, cand eu, pe atunci doar un copil de 5 ani, priveam uimit cum toata lumea in jurul meu sarea si urla cum nu se mai intamplase niciodata. Mi-am dat eu seama ca se intampla ceva nemaipomenit, dar nu de acolo a inceput totul, ci de la un meci cu Glasgow Rangers, in 1988. A fost pentru prima oara cand am tipat si eu “goooooooool”. Apoi returul, la radio, ca deh, asa erau vremurile. Se auzeau scotienii cum canta si faceau o atmosfera deosebita. Si apoi, deoadata, liniste. Laca il lobase pe Goram si a facut un stadion intreg sa taca. Din acel moment, totul era clar. 
Ulterior, am citit mult, am vazut mii de meciuri, am devenit abonat, am mai mers si prin deplasari, am petrecut chiar si o seara la circa. Ma recunosteam in Steaua, stiam ca am facut alegerea corecta, eram in stare sa-mi apar clubul cu argumente impotriva rivalilor, nu cu “ba tu mah!”. In cele din urma, a venit un cioban si totul s-a schimbat. Iar acum, desi sunt in continuare abonat, mai calc foarte rar pe Ghencea. Si rezultatele chiar nu au nicio importanta pentru ceea ce se intampla. Pur si simplu, simt ca nu mai este echipa aia pentru care am tipat primul “goooooooooool”.
Cu Inter, povestea e mai simpla. Italia 90, auzisem ca Germania rullz (s-a adeverit) si eu i-am urmarit in mod special. Intr-un meci cu Iugoslavia, Matthaus a facut chestia asta http://www.youtube.com/watch?v=TJ6a93NKxnQ . Am fost fascinat! Cum in echipa aia, alaturi de Lothar, mai straluceau Brehme si Klinsmann, legatura cu nerazzurri s-a facut usor. Ajutata si de amintirea recentei finale de CCE Milan-Steaua 4-0.
Daca la Steaua mai pot fi pus in categoria “glory-hunters”, la Inter nu cred ca se poate pune problema. Am asteptat 16 ani un titlu si 20 un succes in Liga. Dar zau ca a meritat
Rectific, nu Goram era in poarta in ’88 la Rangers. Al a luat “doar” golul de poveste al lui Prodan, pe Ghencea
Spurs supporter din 1984. Oricat ar parea de hazliu, tot un fel de glory-hunter, intrucat Tottenham castigase atunci cupa UEFA dupa o finala dramatica despre care am citit in Sportul, cu Anderlecht. De fapt ma fixasem pe ei dupa ce eliminau Hajduk Split in semi. M-a atras numele, Hotspur, mi s-a parut ceva agresiv si boem concomitent, a fost love at first sight. De fapt impropriu spus la prima vedere ca nici macar nu vazusem secvente cu ei:-)))
In fairness, primele echipe cu care am tinut ‘de afara’ cand am deschis ochii in fotbal (83-84) au fost FC Laval din Franta si Aston Villa. De ce? ptr. ca ‘vedeam la rusi’ meciuri din cupele europene si eu tineam mereu cu cei ce jucau contra rusilor, Aston Villa si Laval s-au intamplat sa fie primele straineze vazute. Dar au aparut Spurs si that was it!
A fost greu in epoca ceausista sa urmaresc echipa, evident. Asteptam cu infrigurare ultima pagina din Sportul unde se dadeau rezultatele. Cateodata mai gaseai niste reportaje care pun actualele articole scrise in epoca internetului in rusine. Cum au fost cateva despre Glenn Hoddle sau cum a fost prin 88 sau 89 un articol in Sportul ce compara Rapidul cu Tottenham, ca boemie si suport local. OK, il compara si pe Goanta (sau cine era atunci legenda locala giulesteana) cu Gascoigne si povestea cum englezul a ramas fara gheata dar a continuat faza si a marcat descaltat fiind:-)…
Dupa 90 avea sa fie o surpriza neplacuta sa descopar ca Spurs nu au treaba cu lupta ptr.titlu cum as fi crezut:-) Au fost vremurile grele de dupa crash-ul imobiliar cand am fost la un pas de faliment, Christmas Tree-ul lui Ardiles (pacat de Ilie Dumitrescu, cand am aflat ca a fost semnat de Ossie jubilam), elvetianul cu bilet de tren, George fookin Graham the goonner (care l-a vandut pe Ginola!), apoi am scapat de Alan Sugar si a fost adus idolul copilariei, Hoddle (ca o paranteza, m-am bucurat in 85 cand a inscris pe Wembley cu Romania, deh, copil tampit fiind:-). Moment in care s-a facut adevaratul click si de cand n-am mai fost un hanger on care mai urmarea din cand in cand rezultatele, ci am devenit mai activ. Era si perioada cand am stat in Londra (vreo 6 luni, la un short walk de Highbury, hihi:-) si am fost prima oara pe WHL la un amical de pre-season cu Celtic (2-1). A plecat Hoddle si a urmat iar degringolada cu Santini, apoi BMJ, Ramos si acum un alt manager pe care nu l-am suportat niciodata inainte de a veni la Spurs (si nici acum nu-s mare fan) dar care ne-a dus totusi in Ch.League. La meciuri merg din cand in cand (3 sau 4 pe sezon), ceea ce totusi nu e de colea avand in vedere ca nu locuiesc in Anglia. De cand am devenit un suporter mai activ, am devenit probabil si mai bitter, astfel incat nu mai tin ca pe vremuri cu toate echipele engleze in cupe, ci cu toate mai putin Arsenal:-) si de cand cu RedNose&Webb, cu toate mai putin ManUtd si Arsenal. Funnily enough, la finala cupei cupelor dintre Arsenal si Parma am tinut cu Scum:-(. Cam asta e povestea mea, de (probabil) singurul fan Tottenham born and bred in Romania.
Am tinut si cu echipa locala (Progresul/Dacia Unirea Braila), dar dupa ce am intrat la facultate in Buc. am abandonat-o.
Tin cu Arsenal din perioada 2003-2004, de la acea fabuloasa echipa in care jucau Seaman, Sol, Campbell, Pires, Vieira, Henry Berkamp. I se poate zice glory-hunting, insa eu am fost fascinat pe atunci de Henry, de lejeritatea cu care marca, de eleganta sa din joc, de viteza in executii si de Vieira, care pana la plecarea de la Arsenal a fost pilonul principal care sustinea echipa pe teren si unul dintre cei mai importanti capitani ai acesteia. Ceea ce m-a facut insa de-a lungul timpului sa apreciez si mai mult aceasta echipa a fost jocul prestat, politica clubului si in special felul lui Wenger de a privi si a intelege jocul de fotbal. Voi sustine aceasta echipa indiferent de locul din clasament sau titlurile pe care le obtine sau le pierde.
Pe de alta parte am o simpatie aparte si pentru OM, de pe vremea lui Bernard Tapie, acea echipa fabuloasa cu Papin, Waddle, Abedi Pele, Mozer, Boli, Angloma..
Apropo, nu sunt 100% de acord cu orice englez tine doar cu local team. Conform lui Katie Fox ‘Watching the English’, e adevarat ca orice suporter pe langa ManUtd,Chlesea etc. mai tine si cu mizeria de echipa locala (Stevenage sau Stanley Accrington:-). Sigur, daca te nasti intr-un oras cu traditie in fotbal e un disgrace sa tii cu o echipa aflata la 100 de mile distanta, dar altfel, e acceptabil.
Echipele cele mai dispretuite in Anglia din punctul asta de vedere sunt ManUtd. si Liverpool intrucat sunt singurele care sunt ‘echipe nationale’. A mai fost Leeds pe vremuri. Echivalentele lui Bayern in Germania. Dar acum stand stramb si judecand drept, daca te nasti intr-un oras fara nici o treaba cu fotbalul nu devii fan Blackburn sau Hull, ci te uiti catre top4. Eu pe suporterii astia ii inteleg atata vreme cat urmaresc echipa, nu-i inteleg pe cei care sunt fani United, Arsenal sau Pool dar care habar n-au cu cine joaca in weekend si nu pot furniza mai mult de 3-4 jucatori din primul 11. Vorba unui coleg de servici, plastic goonner: Eu ma uit doar la meciurile importante din Ch.League…
De acord, dar totusi Anglia are printre cele mai putin “nationale” echipe. That’s gotta count for something…
Steaua – pentru ca sunt bucurestean si primii 3 ani din viata i-am petrecut in Drumul Taberei, una din primele amintiri fiind la 1 an jumate cum ma uitam la finala Ligii Campionilor din 1986. Majoritatea familiei mele este dinamovista (unchi, matusi, nasi etc.), dar eu de mic am tinut cu steaua, cu steaua am ramas…ca refuz sa ma mai uit la meciuri din cauza lui Becali, e alta istorie, acum mai vad meciuri cu Steaua doar cand ajung din greseala pe postul respectiv sau cand mai incerc sa urmaresc un meci din cupele europene.
Chelsea – Dan Petrescu mi s-a parut mereu un jucator serios, asa ca in 1995 cand a ajuns la Chelsea, am inceput sa urmaresc meciurile si rezultatele lor. Wimbledon erau numiti gasca nebuna, dar pentru mine Chelsea era si mai si…o echipa care rar se batea la primul loc, dar care era capabila sa ii dea un 5-0 lui Manchester, dupa ce in meciul din tur fusesera umiliti cu 4-0. Echipa care intr-unul din primele ei sezoane in Liga Campionilor, si-a luat bataie pe Stamford Bridge de la Galatasaray cu 1-0 pentru ca in retur, saptamana imediat urmatoare, sa invinga cu 5-0 pe Ali Sami Yen. Zola, Hasselbaink, Di Matteo, Poyet, Deschamps, Leboeuf, Tore Andre Flo pana si Graeme Le Saux sau Ed de Goey sau Jody Morris….ce jucatori…
Inter Milano – vai cat timp am suferit cu Inter; daca la Chelsea nu trageam sperante sa ia titlu, la Inter la ce jucatori si echipa avea si ce transferuri facea an de an Moratti, mereu sufeream cand Juventus primea penaltiuri incredibile in meciurile directe; cand Lazio i-a invins 4-2 in ultima etapa si fanii scandau ca sa le lase meciul lui Inter…am inceput sa tin cu Inter cam prin 1995, sa le urmaresc rezultatele ocazional si mult mai atent am devenit odata cu transferul lui Ronaldo, un jucator care mi se parea incredibil….Bergomi, Zanetti, Peruzzi, Blanc, Jugovic, Recoba….infrangere cu 6-0 in fata lui Milan, Maurizio Ganz, care fusese inutil in echipa Interului, marcheaza apoi o tripla intr-un meci de cupa impotriva Interului…si de prin 2005 vremuri mai bune, inclusiv castigarea Ligii Campionilor cu Mourinho la carma
Borussia Dortmund – de cand a jucat Steaua cu ei prin 1997 in Liga Campionilor, mi-a placut felul cum jucau si de atunci ii urmaresc…anul acesta se intampla sa aiba o echipa foarte frumoasa si foarte tanara si meciurile lor sunt mult mai mediatizate…Jurgen Kohler …ce jucator, ce fundas
As adauga si eu ceva…
Nu cred ca sunt chiar de acord cu coceptul de “support your local team”… Imi aminteste de nationalism, actually. Nimeni nu alege nude e nascut asa ca nu a trebui sa “mosteneasca” prin nastere o anumita pasiune rather than another.
Pe de alta parte nu pot zice ca nu simt ambivalenta deoarece daca nu iti sustii clubul pe care il vezi ce mai des cel mai probabil ajungi sa tii cu “echipa la moda”, lucru care iarasi nu imi prea place.
Eu cred in “feeling”. Cum s-ar traduce asta… eu am inceput la o anumita varsta sa ma uit la fotbal. Aveam X ani si ma duruse fix in colturi de fotbal inainte. Apoi dintr-o data s-a intamplat un campionat mondial si eram hooked. Acea toamna.. am simtit nevoia sa ma uit la Divizia A si voiam sa “vad” cu cine tin de acolo. Granted, optiunile viabile erau Steaua, Dinamo si Rapid pentru ca ele 3 erau scrise pe toate blocurile chit ca eram in mijlocul Ardealului. Interesant e ca eu HABAR nu aveam daca vreuna din ele are mai multe trofee ca alta. Eram blank slate.
Intamplarea a facut sa ma uit aleator la cate 2 meciuri cu fiecare si am avut “feelingul” ca iubesc mai degraba Rapidul. Cu el am ramas. Cu el si fara trofee; intr-un fel, dat fiind modul pervers in care am ales [m-a ales] echipa poate e mai bine asa.
Din strainatate mai degraba simpatii. Chit ca de vreo 5 ani nu ma mai ui deloc la Liga I ci doar la meciuri de afara…
Sunt din Cluj, tin cu Dinamo din 86 de la 5 ani, Nu stiu cat a fost o decizie constienta, dar la momentul respectiv era despre a alege una din ste si din. Am ales si in timp it grew into me.
In acelasi timp tin si cu U pe al carei stadion mi-am petrecut multe zile in copilarie.
De afara simpatiile sunt asa:
Napoi de prin 88.. 89 – e simplu Diegoooo Diegoooo. Aici cadeam in idolatrie, mai dadeau poza lui Diego la telejurnal pentru a ilustra o stire, eu visam sa fotografiez televizorul sa am o poza cu el
Liverpool – pentru Barnes si Rush, apoi in 93 am avut norocul sa ajung pe Anfield la prima iesire din tara.
OM – tot inceputul anilor 90, n-as putea sa dau un motiv foarte clar, posibil vazut un meci la tv, atmosfera de pe Velodrome, dunno…
Linia care da unitate simpatiilor mele sunt suporterii si grupurile de suporteri ale acestor echipe care sunt mai speciali, mai patimasi.
suporterii lui dinamo??? asta tre sa fie ceva nou…
nu pot fi obiectiv referitor la U si Dinamo. eu asa vad suporterii lui Dinamo, avand ceva in plus fata de sustinatorii rivalelor. in fine – irelevant and beyond the point
sunt constantean si pasiunea pentru dinamo vine de la tata, care a facut profesionala si pe urma armata in bucuresti. imi povstea despre momentele in care mergea la stadion la antrenamentele echipei, atunci cand fugea de la scoala. dupa antrenamente, aproape de fiecare data, ramaneau pe teren lucescu si inca vreo 2 si exersau centrari . . .si stateau mult dupa antrenament. am crescut cu povestile astea si am devenit fan dinamo.
imi amintesc si acum aglomeratia de la primul meci cu dinamo de la constanta pe care l-am vazut, dupa ce farul a promovat. .parca in 87. in perioada aia mergeam la fiecare meci al farului si mai tarziu, in adolescenta, am mers si in galerie. da’ pasiunea pentru dinamo a ramas si mereu dinamo a fost pe primul loc. nu-mi place de foarte mult timp ce se intampla la club, cum este condus, dar n-o sa renunt la a fi suporter dinamo.
farul a fost echipa locala, da’ n-am mai fost pe stadion de cativa ani si nu stiu daca o sa mai merg.
pasiunea pentru liverpool este mai recenta si este datorata suporterilor ei
Chaps, mersi frumos pentru raspunsurile prompte! Devine postarea cu cele mai interesante commenturi.
Keep ‘em comin’!
Manchester City din 1978, de la o dubla din UEFA cu Milan (2-2 si 3-0). Meciul tur s-a jucat dupa amiaza, decalat cu o zi din cauza cetii si am vazut un rezumat dat de TVR :
http://www.youtube.com/watch?v=XnzTBA4PRNg.
Imi placea fotbalul englez din ce vedeam in rezumatele date de TVR duminica seara, atmosfera din tribunele care veneau pina in spatele portii, altfel decit erau la noi sau aiurea, golurile din meciul cel mai important al etapei, care se juca integral simbata de la 15.00 GMT.
Ma chinuiam sa prind rezultatele in Sportul, care nu le dadea integral, ci numai cele care li se pareau mai importante.Din 1980, cu ajutorul unui prieten am descoperit BBC World Service si emisiunea de sport de simbata dupa amiaza cu Paddy Feeney si de atunci never looked back.
Datorita pasiunii pentru City si fotbalul englez vorbesc rezonabil engleza, am prieteni in Romania si UK, desi raposatul meu tata nu vedea vreun folos in “pierderea de vreme linga radioul short wave, conectat pe BBC, in fiecare simbata, din august pina in mai.
Pe linga meciurile din Anglia, home and away, i-am vazut la Hamburg, Gelsenkirchen, Salzburg si Timisoara.Nu pot sa-mi doresc decit la mai multe.Have a nice day!
So…tin cu Steaua de prin 85, aveam doar 9 ani, si se cheama mostenire genetica. De atunci am ramas stelist, cu buna cu rele, cu valize-nevalize si cu Gigi-negigi. Si nu doar echipa de fotbal o sustin, ma uit cat pot de des la meciurile celorlalte sectii sportive, chiar daca we’re going down…
Cu Manchester United tin de la mijocul anilor 90, iar “vinovatul” se numeste Eric The Great. Nu uit niciodata iesirea lui din scena, din 97 , semifinala aceea superba cu Dortmund, cand tot stadionul era in urale, chiar daca diavolii pierdeau in fata viitoarei campioane e Europei. Insa ce meci, si ce ghinion…..
In fine , cu Milan tin de la acea finala in care ne-au scos fotbalul din cap. Plus ca a fost echipa care a dominat mai aproape 20 de ani fotbalul european, plus faptul ca diavolul milanez oferea un joc total atipic pentru Italia.
De ce nu tin cu echipa locala? Pai nu mai prea exista. In prezent, desi locuiesc intr-un oras cu peste 20.000 de oameni, echipa locala joaca in camionatul satesc, nici macar in cel judetean. In urma cu 5 ani era in divizia C, foarte aproape de divizia B. Echipa se numea Inter, iar la intrebarea mea adresata presedintelui ca de ce nu pune un nume cu rezonanta locala, acesta mi-a raspuns sa fiu multumit ca nu a pus denumirea de Rapid, el fiind un mare rapidist…Cam asta e soarta echipelor locale din orasele Romaniei.
In rest, cam asta e! Ce sa ii fac…microbul este mare.
Hello,
Daca tot ai pomenit de Juve simt nevoia sa dau o replica
Cum am inceput sa tin ca nebunul cu ei va parea putin cam ciudat. In 1999(si pana atunci aveam o simpatie pentru ei , dar doar atat) am pus pariu cu un prieten cine va castiga campionatul in Italia fiecare alegandu-ne 2 echipe in cazul meu Juve si a doua era Milanul lui Oli Bierhoff sau Fiorentina lui Batistuta. Pe scurt ideea e ca desi au condus marea majoritate a campionatului au pierdut campionatul in ultima etapa intr-un meci cu Perugia pe al carei teren se putea mai degraba juca polo decat fotbal. A fost 1-0 pt Perugia si au pierdut campionatul in favoarea lui Lazio. De atunci chiar si in urma unei infrangeri nu am mai contenit sa tin cu ei. Ca si exemplu pt pasiunea mea pt Juve a fost in momentul cand a plecat Zidane in 2001 la real. Am aflat stirea cu o zi inainte de proba de oral la romana de la bac. N-am putut dormi de suparare si in nici un caz datorita stresului de dinaintea probei.Am fost madru de ei cand au castigat campionate sau au avut 8 jucatori in finala modialului din 2006. Dar nici nu va puteti imagina calvarul din sezonul 2006-2007 ca urmare a Calciopoli care desi sincer niste masuri care s-au luat au fost corecte nu toate echipele au suferit uniform. Si anul trecut a fost trist tare dar trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea ca in viata fiecarei echipe sunt si perioade negre. Si ca sa recunosc cu orice echipa romaneasca ar juca tot cu ei as tine in contradictie cu doza de patriotism pe care o am.
Iar din Romania tin si voi tine till the end of days cu FCM Bacau. Ii urmaresc si in divizia C iar cand ajungeam prin Bacau anii trecuti nu spuneam nu unei vizite la stadion pentru un meci la stadion. Recunosc si afinitatea pentru Steaua. Dar sa fim sinceri ce roman nu a fost cat de cat mandru de singura echipa care a facut ceva in Europa. Pentru ca majoritatea suporterilor ei de acolo se trag.
Hai sa-ti scriu si eu ceva Alex. Mai demult urmaream destul de des fotbalul romanesc, ma uitam la meciuri, mergeam la meciuri, si aveam si eu o echipa cu care tineam! Eram suporterul unei echipe din Divizia A. Dar de aproximativ 2 ani, nu pot sa spun ca sunt suporterul unei echipe din RO! Sunt scarbit de fotbalul romanesc, aici vezi si auzi numai scandaluri, cum se cearta conducatorii intre ei, cu jucatorii, cu suporterii etc.
Foarte rar ma uit acum la un meci cap-coada din Liga 1. Mai bine ma duc si vad un meci din Liga a IV-a, unde mai joaca amici de-ai mei, acolo macar rad de gafele jucatorilor, mai aud cum “suporterii” locali vorbesc despre probleme lor, despre viata din Romania, despre agricultura, sa stii ca seamana un pic cu Morometii
In rest urmaresc cu placere unele meciuri din Champions League, sau cand e Campionatul Mondial sau European. Dar am observat, si sunt sigur ca nu numai eu, ca fotbalul sa schimbat mult, cum se juca prin 94, la CM, la Euro 96 hai sa zicem pana in 2000. De ex. mi-au placut foarte mult meciurile de la CM 98 si Euro 2000.
Acum si in fotbal incepe sa-si faca loc expresia: “Totul pentru bani”
hello evribadi
grea intrebare ne pui alex. cel putin in cazul meu… deci, nu te supara, te rog, pentru lungimea postarii.
Rapid inainte de toate. cei care ma cunosc stiu ca e mai bine sa ma injuri de mama sau de sor’mea decat sa te iei de Rapid. stupid, stiu…
am vazut vechea potcoava pe cand aveam probabil vreo 3 ani, dar n-as zice ca imi amintesc ceva de atunci.
imi amintesc insa un meci in care sportul studentesc cel mare, cu cazan si coras, ne-a dat un 6-0 acasa. imi amintesc bine, pentru ca mama, la multele mele insistente imi facuse un steag in sah alb-visiniu. nu mai stiu ce s-o fi intamplat cu el…
tata si tatal lui inainte (ceferist de felul sau), rapidisti amandoi. si crescuti in giulesti. eu locuiam cand eram copil prin militari, deci oricum, aproape de stadion. dar astea nu sunt motivele reale.
am invatat sa citesc cu “glasul rotilor de tren” si am crescut cu povestile lui tata despre nicky dumitriu si puiu ionescu. sincer, daca rooney cu ibra ar juca de maine la noi, n-ar putea egala fotbalul pe care mi-l imaginam eu, copil fiind, din picioarele celor doi. bunicul meu juca sah in parcul din giulesti cu alti rapidisti batrani si povesteau despre retrogradari, arbitrii, nae manea, goanta, tara si cu gheara, cel mai bun atac din tara…
si nici aici nu se termina. bunicul meu din partea mamei (iesean, de altfel) ma tinea seara langa el cand asculta europa libera si vocea americii inca de cand aveam vreo 7-8 ani. ajunsesem sa urasc comunistii cu o pasiune – nestinsa pana azi – care poate era mai bine sa fi fost tinuta departe de mintea unui copil.
asa ca… alegerile au fost simple. niciodata steaua sau dinamo. imi amintesc f bine ca ma miram teribil ca tata a tinut cu steaua in finala de la sevilla…
anglia, deci manchester united.
nu sariti pe mine inca, dragi cititori de alte afinitati.
tot de mic, imi amintesc de un tricou cu liverpool pe care-l avea tata. un tricou frumos, rosu, cu un cormoran urias pe stema cat tricoul. plus ca aveam o mare afinitate pentru anglia, caci mama mai avea din cand in cand deplasari acolo si primeam dulciuri si uneori coca-cola. (am observat ca sunt destui pe aici care sunt chiar mai in varsta ca mine, asa ca nu voi detalia ce insemna asta in anii ’80).
prin urmare am inceput sa tin cu anglia, a venit Italia ’90, cel mai frumos lucru ce mi se putea intampla la varsta de 13 ani, si pasiunea pentru fotbalul englez a explodat. (poate ar trebui sa mentionez ca in perioada respectiva practicam rugbyul, asa ca respectul meu pentru cultura sportiva de sorginte britanica era urias).
prima echipa engleza care mi-a atras atentia in anii aia a fost manchester united. erau printre putinii din insula care tineau piept (cat puteau atunci) echipelor de pe continent, dar in afara de asta au avut pe teren un fenomen. King Eric ramane pana azi jucatorul meu favorit din toate timpurile, si nici nu cred ca asta se va schimba vreodata. nu numai pentru fotbal. pentru ca era un rebel, un “altfel”. era genul de campion care iti spunea ce-o sa-ti faca si tot nu te puteai apara.
pe urma… n-a fost greu sa realizez ca am ales clubul potrivit. se castigau trofee pe banda rulanta, iar asta nu era ceva rau.
n-am avut niciodata antipatii fata de rivalii traditionali ai “diavolilor”. n-am crescut in manchester (sau langa, cum m-ar corecta valmir) ca sa pot simti pentru city sau l’pool ce simt pentru steaua si dinamo. n-am fost in viata mea pe old trafford. singura data cand i-am vazut pe baieti “live” a fost in vara 2010 cand am fost pe craven cottage. si pt ca era de ziua mea, scholes mi-a facut un cadou frumos
la finala din 2005 am tinut cu liverpool. eram intamplator in istanbul si frumusetea desfasurata pe strazi de suporterii lor m-a bucurat intr-atat incat seara m-am gandit “milan a mai castigat de atatea ori…”
daca as avea ocazia sa stau in londra probabil as merge la meci saptamanal indiferent cine cu cine ar juca.
singura echipa pe care as zice ca n-o simpatizez prea tare e arsenal, pentru ca ei au renuntat inaintea tuturor la fotbalul “englezesc”. plus scandalurile dintre cei doi manageri…
si mai urasc suporterii “pentru cupe si flori” cum le spunem noi pe giulesti. a fost o mare bucurie cand CR7 a plecat de la noi si n-am mai fost nevoit sa vad pe strada purtatori temporari de tricouri rosii.
cam asta ar fi, o poveste lunga spusa pe scurt. si o intrebare de final: de ce crezi ca ar tine cineva cu Rapid intr-un “glory quest”? nu suntem recunoscuti neaparat pentru palmares…
Probabil asta e si mai greu de explicat, sa ajungi sa urasti rivala de moarte al echipei straine cu care tii. Ptr. ca nu vine natural, precum daca esti rapidist urasti Steaua si Dinamo. Sau daca esti timisorean, urasti Aradul. Ura asta ‘plastica’ se educa intr-un fel, candva un connoisseur al fenomenului englez (albeit goonner) mi-a zis ca ura vine doar daca ajungi pe stadion si asculti un ‘If you hate …. stand up’, posibil. Pe White Hart Lane spre exemplu, ‘If you hate Arsenal, stand up’ e la fel de inaltator ca ‘When the Spurs go marchin’ in’:-))
La mine ura adanca fata de Arsenal s-a produs cand a fost concediat Hoddle. Era un meci televizat, Arsenal-Southampton parca, si goonnerii scandau mizerii la adresa lui Glenn si ca Tottenham are going to be relegated. S-a accentuat cu sezonul ala cand au fost invincibili si a atins maximul in 2006 cand au prins Ch.League la mustata, dupa un fault in atac asupra lui Stalteri (antepenultima etapa, 1-1 pe Scumbury cu gol egalizator in min.85 Henry dupa acel fault) si lasagnagate. Asta despre povestea de ‘hater’:-)
Cum de n-ai fost, cind au jucat cu militienii in Bucuresti in 2004.Eu am fost, impreuna cu trei prieteni, toti cu tricouri sky blue.N-am vazut mutra mai surprinsa in viata mea decit cele ale suporterilor lui United la vederea noastra.
Total disbelief cum se zice.Numai faza asta si a meritat drumul pina la Bucuresti, desi din ’84 incoace rar am ratat un meci al unei echipe britanice nationale sau de club in Romania, fie ploaie, fie vint.
@valmir
pai n-am fost pt ca eu nu dau bani la dinamo
I reaaaaally am a hater, u know 
Scuzati offtopicul, dar sunt absolut entuziasmat de interviul pe care l-am citit aici:
http://www.guardian.co.uk/football/2011/feb/11/xavi-barcelona-spain-interview
A se scuza si redundanta, Alex tocmai a dat si el link la postul cu interviurile de fotbalisti. Am vrut sa maresc sansele de vizibilitate pentru cit mai multi.
ENJOY!!
din constanta fiind, am o simpatie pentru culorile alb-albastre. insa chiar nu stiu de ce. cand eram mic, am facut fotbal, dar nu la farul, ci la clubul elevilor. tin minte ca ma ducea bunica-miu la antrenamente si, atacant fiind, imi numara toate golurile. dupa am facut o pauza de un an si ceva si in prima zi de la revenire, aveam meci chiar cu farul. antrenorul m-a pus fundas central (probabil si-a dat seama ca sunt mai cerebral
) si am castigat dupa un meci foarte disputat 
)
mergeam destul de des la stadion, dar totusi era o atmosfera destul de deprimanta. tin minte ca la un meci cu rapid, erau vreo 15-20 000 de oameni, din care cateva sute de suporteri rapidisti. insa tot meciul s-au auzit cantecele lor.
am avut o perioada cand imi placea dinamo, dar nu pentru ca stiam prea multe despre club, despre istorie, despre jucatori, ci pentru ca aveam un var in bucuresti care era fan inrait si de fiecare data cand mergeam la el avea fulare, steaguri, caiete cu jucatorii.
simpatia asta a durat 2-3 ani, pana am dat de Liverpool in 2001. era finala Cupei Uefa. Deportivo Alaves – Liverpool. atunci imi placea foarte mult de Alaves si imi doream sa castige. cu toate ca pe moment eram dezamagit ca au pierdut (dupa un meci incredibil 4-5 dupa prelungiri), a ramas YNWA!!
Sorry de offtopic, dar mi se pare asta funny as fook:-)
http://www.telegraph.co.uk/sport/othersports/olympics/8317813/West-Hams-Olympic-bid-Whats-wrong-with-this-picture.html
Mi-a placut faptul ca ai recunoscut ca “nu mai tii cu Poli Iasi”. Acelasi “damf politic” ne indeamna pe multi dintre “provinciali” sa nu ne mai ducem la meciuri si sa acordam atentie altor echipe, cum ar fi cele din capitala.
Tin cu Dinamo de prin 98, cand aveam 5 ani si am inceput sa inteleg care-i treaba cu fotbalul. Tata m-a influentat. Desi el e petrolist, tine si cu Dinamo, pentru ca in ’86 a fost terorizat de masa de oameni care “s-au dat cu Steaua” doar pentru ca gornistii au castigat competitia aia care nu prea are nicio legatura fotbalistica (,) cu Uefa Champions League de azi. Astfel, dintr-o adunatura de stelisti, el a fost printre putinii care a ales sa “tina” cu Dinamo in luptele clasice la titlu, de pe vremea comunistilor. Si in felul asta i-a ramas si Dinamo in inima, pe langa Petrolul.
Revenind in 98, cand am inceput sa ma uit serios la fotbal, urmaream Divizia A, si mi-a placut Dinamo. Am fost incurajat si de tata si astfel s-a nascut pasiunea pt. echipa asta. In 2000, cand a murit Hildan, m-a impresionat multimea de oameni din peluza, care il plangea la propriu pe Catalin. Atunci mi-am zis ca “Asta e echipa mea”, am fost convins. Cam asa s-a nascut “cainele” din mine.
Parintii mei s-au nascut si au crescut in Prahova, iar bunicii mei au fost ambii membri de galerie la Petrolul Ploiesti. Din pacate, au murit inainte ca eu sa ma nasc. Unul dintre unchii mei, a fost de asemenea in galeria Petrolului. Din pacate, a murit si el in 2002, la doar 30 de ani. Deci pot sa spun ca, prin traditie, provin dintr-un neam de petrolisti. Bineinteles ca sustin si Petrolul cand joaca cu oricine altcineva in afara de Dinamo.
Chelsea este o echipa pe care am admirat-o de pe vremea cand Hasselbaink facea furori. Am avut norocul ca “Albastrii” sa fie mediatizati relativ intens la noi in tara, datorita lui Dan Petrescu si a lui Mutu. Evident, admiratia pe care o am azi fata de acest club, s-a nascut dupa ce au aparut si performantele. In 2002, 2003, nu prea era transmis campionatul Angliei la noi, asa ca nu aveam cum sa vad meciuri. In schimb, cand Chelsea a ajuns in fazele superioare ale UCL, alta a fost situatia, pentru ca PROTV-ul facea o treaba buna la vremea aia. Cam de prin 2004 cred ca a inceput sa-mi placa Chelsea cu adevarat, si nu pot sa zic ca banii lui Abramovich sau trofeele castigate m-au facut “fan” al acestei echipe, pentru ca alternativele Real Madrid, AC Milan, Manchester United sau Barcelona erau mult mai la indemana in acea perioada, din punctul asta de vedere.
Asadar, Dinamo, Chelsea si Petrolul Ploiesti sunt echipele pe care le sustin, din motive diferite. Dinamo e “prima dragoste” si, evident, cea mai pasionala. Chiar sunt suporter dinamovist si chiar ma manifest ca un suporter. Pentru Petrolul am un respect deosebit, iar la meciurile lui Chelsea am emotii destul de mari, insa incomparabile cu cele pe care le traiesc la meciurile lui Dinamo. De aceea vorbesc la persoana intai doar despre “caini”, pentru ca ma identific cu acest club.
Barcelona – din anii 94-95 pentru jocul frumos si deschis. In perioada aceea (si ulterior, anii 98-2000) mi se parea o echipa cu joc placut ochiului, multe pase si o filozofie de joc (atac, atac si iarasi atac) care n-ar abandona-o indiferent de rezultat. Nu mi s-a parut niciodata echipa care sa joace la rezultat, cu trageri de timp sau autobaza in fata portii, de aceea nici nu-mi plac echipe d-astea. Mi-a placut perioada Ronaldo (the real one), Rivaldo, geniul lui Ronaldinho in zilele lui bune. Imi mai place politica de transferuri, care tot timpul s-a bazat de descoperirea de noi talente si lansarea lor in fotbalul mare, toti cei 3 insirati mai sus fiind destul de putin cunoscuti inainte de Barcelona. Desigur, au fost si perioade de disperare cand s-a aruncat cu bani in stanga si in dreapta.
Cat despre suport local, am FCM Targoviste, fost Chindia Tgv care a jucat vreo 2-3 ani in divizia prin anii ’97. Am fost la cateva meciuri, era atmosfera frumoasa, dar dupa ce am plecat din oras iar echipa a ajuns prin divizia C pasiunea s-a mai domolit.
Steaua – era printre putinele echipe care miscau ceva in cupele europene in anii ’90. Echipa de acum ma dezamageste prin atmosfera de acolo (nu neapart ca rezultate) iar individul de la conducere imi provoaca repulsie. Probabil daca ar disparea nea Gheorghe de acolo as reveni la sentimente mai bune. Cred ca asa cum sunt chestii care te fac sa tii cu o echipa sunt si altele care te indeparteaza un pic de ea…
Newcastle – pentru cel mai bun atacant englez vazut jucand (dpdv meu de vedere): Alan Shearer. Si probabil mai intra aici si sindromul “buturugii mici”, au fost vreo 2 sezoane cand s-a batut la titlu cu Man. Utd.
In rest mai simpatizez cu Lazio si Dortmund.
Târgoviștean, interesant. Ajunge acum în B ca a venit Gica Popescu și cu Craciunescu și a revenit la numele de Chindia. Am fost recent la un meci și e half-decent.
Si eu sunt targovistean, dar mi-am pierdut de mult speranta.
Da, as mai vrea sa mai ajung pe stadion, dar timpul nu-mi permite. Cat despre Chindia… poate, poate… daca o sa vina cineva cu pasiune, radbare si creier…
Problema e ca pana acum se investea in echipa feminina de baschet. Acum nu mai avem nici d-aia, si nu se mai investeste in niciun fel de sport. (Ma refer la astia de la Primarie si Consiliul Local).
Stadionul sta sa cada.
In schimb, am aflat ca se va consturi in Parcul Chindia, in locul fostului restaurant de langa lac, un hotel cu parcare
Au renunțat la finanțarea echipei de baschet pentru a se apuca sa o finanțeze pe asta de fotbal și se pare ca fac o treaba OK momentan. Recomand o vizita la stadionul municipal, m-am simțit ca atunci când eram mic (și condițiile sunt cam tot alea dar asta e alta discuție).
Progresul Bucuresti, fara niciun motiv rational…Iar atasamentul este mult dinaintea “perioadei de glorie”…Iar din strainatate marele INTER datorita unui amic italian al tatalui meu care m-a indoctrinat cu ajutorul povestilor, al tricourilor si abtipildelor (parca panini se numeau) circa 1989…Respect Alex
Acum doi-trei ani tineam cu Barcelona. Poate inca mai tin, dar nu stiu sigur. Bineinteles, barca de azi joaca splendid, dar mie nu-mi place. Adica, imi place, dar mie nu-mi mai place fotbalul. Adica, imi place fotbalul, dar dupa Ronaldinho nu ii mai gasesc sensul. E ca si cum am iubit cea mai frumoasa femeie din lume, inainte sa se ingrase de la alcool. Acum, toate celelalte nu mai au nici un parfum sa ma atraga.
Nu tin si nici n-am tinut vreodata cu echipe romanesti, nici in uefa, nici cu cele de-acasa, nici cand si-au dat autogoluri, nici cand adversarele si-au dat autogoluri. Am simpatizat un pic cu clujul, pentru ca imi place managementul de acolo. In sensul ca am lucrat in marketing si realizez cat de bine vand oamenii aia. Fotbalistic vorbind totul e un mare fas, la fel ca toate celelalte. Intotdeauna stiu cu cine tin intr-un meci, desi niciodata nu voi tine cu madridul pentru magariile regelui care a avantajat enorm echipa, cu juventus pentru magariile cu arbitrii, cu MU pentru ca MU E Fergusson. Dar uitandu-ma la un meci doua minute pot sa iti spun deja cu cine tin. Intotdeauna cu cei care nu distrug, ci creeaza. Il urasc pe Mourinho cum urasc Catenaccio, cum urasc huliganii. Mi se par fetele urate ale fotbalului.
Deci echipele mele preferate sunt Ronaldinho, Xavi, Batistuta, Cafu si Crespo. Ah da, si Chelsea lui Dan Petrescu. Zic de fata, nu de echipa.
damn ! vreau sa scriu si n-am timp. tre’ sa-mi fac !
pe scurt, ca tre’ sa plec – fotbalul pt mine inseamna mult. prea mult, ar zice unii (nevasta-mea, mama). nu e chiar totul, dar…E MULT.
iau orice discutie despre fotbal destul de serios (in functie si de cei cu care dialoghez, desigur), desi sunt un om cu un simt al umorului destul de bogat, cand vine vorba de fotbal pot fi prea serios, arogant, de multe ori, enervant de-a dreptul…
bazele inocularii microbului le-a pus fratele meu, cu 10 ani mai mare decat mine. m-a luat de mic cu echipe pe caiete, cu pronosport, a urmat finala Cupei Campionilor din ’86 (cand aveam aproape 5 ani) pe care am vazut-o la bunicul meu, la un TV alb-negru d’ala mare…Nu sunt din Bucuresti, dar dragostea pt. Steaua mi s-a aratat destul de natural dat fiind ca fratele meu era stelist, la fel ca si tata, aveam postere (mult spus, inainte de ’90) si tot tacamul. cand jucam fotbal de masa, am vrut “sa fiu” delta tulcea, dar frate-miu mi-a explicat ca aia sunt satelitul lui dinamo, si nu ! asa ca sa sustin echipa locala iesea din discutie cu un motiv bine-intemeiat in mintea mea de atunci. in afara de rivalitatea de care auzeam intre Steaua si dinamo, il mai aveam si pe varu-miu primar, cu un an mai mic decat mine care tinea cu ei si cand ne luam la intrecere de copii (si, ulterior adolescenti) in orice domeniu, ne aduceam aminte si de faptul ca eu sunt stelist si el dinamovist.
Dar sunt de acord ca nu esti suporter pe de-a intregul decat daca te duci la meciuri, ti-ai pierdut macar odata glasul pt. echipa ta de-acolo, de langa ei, etc.
Mi-am dat seama de asta cand am venit la facultate in Bucuresti (mai fusesem odata la un meci pe Ghencea, in liceu, cu Aston Villa, si mi se paruse fabulos). si pot sa compar cum tine frate-miu, de la Tulcea, cu steaua si cum tin eu, cum “vede” el lucrurile de acolo si cum le vad eu de aici (exemplele cu jiji imi vin in minte acum, da’ nu e locul pt. detaliere).
In afara de Steaua, mai am simpatii, unele destul de acutizate
in ordine, Dinamo Kiev (pt. ca-s ucraineni, tineam cu ei inainte de ’89 in campionatul URSS, descendenta mea ucraineana, etc…e mult de povestit…)
Bayern Munchen – aici, “vinovat” e tot frate-miu, aveam postere cu echipa lor din diverse perioade din anii ’80, ulterior ’90 in camera de acasa, de la Tulcea. Acum 2 ani am fost si am vazut un meci pe viu. Stadionul e inmarmuritor, ca sa zic asa. este incredibil… din pacate, meciul a fost jalnic (0-2 cu Bordeaux in Ch.L.) si ne-a plouat pe drumul de intoarcere, dar amintirea aceea este una dintre cele pe care le voi savura si in viata de apoi…
Liverpool. pt. istorie, pt. primele meciuri “din vest” vazute, cu Ian Rush sau John Barnes, pt. cum mi se face pielea gaina cand aud YNWA…insa, pe stadion nu am fost inca. dar e pe lista…
A.C. Milan. Rijkaard, Gullit, Van Basten…Maldini, Baresi,Savicevic, Seva, nu mai am timp sa enumar (dar e interesant, aici jocul echipei si jucatorii m-au facut sa tin cu ei, n-au fost alti factori “externi” sa le zic asa)
Si, in mod normal as pune si Real, desi in ultimii ani, politica clubului mi se pare ca duce intr-o directie gresita, plus ca achizitionarea lui cocalarus maximus si lasarea pe liber a lui Raul mi-au lasat niste gusturi cel putin amare…
Tre’ sa fug !
Excelent post, Alex
eu sunt de ’83, asa ca la vremea cand am inceput sa alerg dupa minge, ne imparteam obligatoriu in steaua sau dinamo; in apararea mea, zic, astea erau timpurile, asta era sistemul….numai bine, crescand, s’a trezit si olteanul din mine, mai ales cand vedeam zeci de autocare trecand prin Dragasani catre Valcea, cand avea Stiinta meci pe teren neutru; cine sunt astia? unde se duc? urmatorul pas a fost sa ma duc si eu cand am ocazia, sa vad, ce se’ntampla dom’le acolo? asa tin minte meciurile de Cupa cu FC Argesul lui Jean Barbu si Mutu adolescent, ori cu Petrolul, cand am vazut primii oameni nebuni (in afara de’ai nostri) , 20 de zurlii cu “Lupii Galbeni”; nu mai tin minte cum s’a terminat partida, tin minte ca am prins una din rolele de hartie aruncate in public de Claugol (actualmente Iuda, fmm, fgm, etc); de asemnea, tin minte ca nu stiam ce sa fac cu ea, noroc ca ne tragem din maimuta si am facut si eu ce’am vazut la altii mai smecheri
))) Urmatorul pas a fost sa merg direct la sursa; cum altfel decat la un meci cu dinamo? impreuna cu alti 3 prieteni (toti 3 caini, dealtfel), la tribuna a II-a; regulamentar, pe stadion cu 2 ore inainte de kick-off; conducem cu 1-0, dar noi tre’ sa plecam prin min. 75, ca sa prindem trenul, altfel asteptam pana pe la 22-23 dupa urmatorul (aveam totusi vreo 15 ani, vorba aia, fara griji si fara bani :-p); cand ne instalam in compartiment, un mosulica cu radio pe baterii; dialog suprarealist: -”de unde veniti flacai?” -”de la meci” -”aa, inteleg, sunteti suparati”-”aha, cum sa nu fie,da’ se vede ca sunt dinamovisti?”-”nu, cum sa fie, daca sunt amarati”-”pai cum sa nu fie, daca batu Stiinta”-”batu pe dreacu’, tu de unde vii? batura aia cu 2-1, ii ascultai io la radio” si acum sa vezi cum se schimba cainii la fata….cum primele contacte cu fotbalul real au fost sub semnul Universitatii Craiova, cum puteam eu sa ma pot socoti stelist? Apoi, plecand la facultate la Cluj, intrebarea era redundanta, “cu cine tii? aa, stai, esti oltean”. Ulterior, ajungand in Italia, am devenit si mai oltean, in cuget si’n simtiri :-p (pe de o parte de dor de casa, pe de alta parte de frica sa nu ajung ca Raducioiu pe aeroport). Asa ca dragostea pentru Stiinta a crescut in timp, eu consider ca “s’a'ntamplat ce trebuia sa se intample”; cu cat sunt mai departe cu atat imi lipseste mai mult, si cu cat ne merge mai prost, cu atat mai tare arde flacara din noi; ati vazut vreodata ochii unuia din noi cand e intrebat “de ce tii cu Craiova? pierd mereu/numai scandaluri/pica in B anul asta”; nu exista un raspuns logic, e un foc launtric; probabil cel mai bun raspuns e “de’aia”; la noi nu se iubeste echipa, un grup de jucatori, o serie de rezultate sau mai stiu eu ce, noi iubim o idee, un vis frumos (oricat de urata e realitatea)
Scrisei cam mult? sa mai zic si de AS Roma?
Tu zi, ca eu promit sa citesc.
FC Brasov – echipa locala (dar nu merg la meciuri din motive de “indisciplina” a spectatorilor. Dc nu isi baga ei ceva de vreo 10 ori pe meci, nu se lasa. Asa ca prefer sa stau departe de stadion.)
Liverpool – pe la mijlocul anilor ’80 (cand eram de vreo 5-6 ani) citeam Almanahul Sportul (ce aparea la sfarsit de an) care oferea enorm de multe rezultate despre aproape orice sport – cine ce castigase, inculsiv timpii de la atletism, inot etc. Mai ofereau si clasamentele finale ale campionatelor de fotbal din Europa, si cand am ajuns la Anglia, citind eu numele echipelor (pe care oricum nu le pricepeam ca nu stiam o iota de engleza), imi cad ochii pe Liverpool. Mi s-a parut ca e asa de frumos scris, incat am inceput sa ma interesez despre echipa asta, cam ce a facut, titluri castigate, jucatori celebrii, antrenori tot tacamul. Apoi m-am suparat ca echipele engleze au fost interzise in Europa dupa Heysel, si cum de obicei sunt de partea celui care cred eu ca e nevinovat, am ramas langa Liverpool pana azi.
SSC Napoli – Maradona a avut un rol destul de greu in alegerea mea italiana. Era tot un fel de singur impotriva celorlalti.
Deportivo La Coruna – de pe la mijlocul anilor ’90, convins si de titlul din 2000, uimit ca se pot opune tandemului Barca-Real.
Olympique de Marseille – forma stadionului, in special partea nordica mi-a atras atentia si am urmarit-o pe OM mai atent, a urmat apoi scandalul cu Valenciennes din ’93 (din nou de partea celor pe care as vrea sa-i vad renascuti)
Pitoresti alegeri! Ce fotbalist a fost Valeron la vremea lui!
Da, Valeon e unul din ei! Eu insa il am pe Rivaldo in minte desi a jucat doar un sezon inainte sa ajunga la Barca.
Urmăresc fotbalul de prin 2000. Am văzut finala de Liga Campionilor din 2000, EURO 2000, dar nimic nu mi-a rămas mai bine în minte decât finala din 2001(Bayern – Valencia). Echipa lui Kahn, Lizarazu, Effenberg, Scholl sau Giovane Elber m-a ţinut în suspans până la final. De partea cealaltă Canizares, Mendieta, Ayala şi Aimar – la a doua finală consecutivă. A rămas să susţin în continuare echipa câştigătoare, deşi au fost vorba de 16 lovituri de la 11 metri şi nu de o victorie extrem de clară(cum a fost Real – Valencia din 2000).
De atunci s-a ivit o simpatie pentru echipele germane(în special Bayern) şi naţionala lor. Îmi plăcea foarte mult Kahn(omul finalei amintite mai sus şi al Mondialului din 2002), dar asta poate şi pentru că eram mereu portar pe terenul de fotbal(şi încă sunt). Am regretat greşeala sa din finala de la Yokohama şi meciul pierdut de nemţi. La fel şi golurile italienilor Grosso şi Del Piero din 2006, deşi ultimul e printre favoriţii mei(EURO 2004 a fost o deziluzie). Ultimele două turnee finale au însemant acelaşi adversar de netrecut, dar mă bucur că nemţii au un viitor frumos în faţă.
Dar… adevărata implicare sentimentală faţă de fotbal nu poate veni decât din România: pentru că îmi pare foarte rău când U Cluj nu joacă nimic şi e pe locul 14; pentru că, la fel îmi pare rău, Steaua înseamna 20 de transferuri/an şi 10,000 de oameni în tribune.
Ţin cu Steaua de mult, dar ştiu prea bine ce înseamnă Steaua acum. Eram un mare fan al echipei în care evoluau Martin Tudor, Florentin Dumitru, Rădoi sau Claudiu Răducanu, iar mai târziu Hamutovski, Goian, Paraschiv, Dică sau Andrei Cristea. Au fost clipe frumoase trăite în faţa televizorului: meciul cu Valencia, Betis sau Dinamo Kiev. Dar, cu timpul, Steaua s-a transformat în altceva. Acum e echipa în care Dodel e cel mai reprezentativ jucător. Dar, cum e vorba, trebuie să fim alături şi la bine, şi la rău, nu?
Universitatea Cluj. De ce? Pentru că sunt din Cluj. Dacă în cazul Stelei ar pute fi vorba de un glory-hunting(deşi dacă aş fi un adept al acestei idei ar fi trebuit să nu mai ţin cu Steaua de prin 2006), aici e cu totul altceva. Am început să simpatizez echipa locală din 06/07, sezonul promovării în Liga I, când jucătorii lui U au venit la şcoala mea pentru un meci demonstrativ. A fost unul dominat categoric de U(13 puncte avantaj) şi încheiat cu meciul de la Lupeni, acolo unde s-a obţinut promovarea şi în 2010.
Bun… şi cam aşa s-a înfiripat simpatia pentru echipa locală. Dar U avea să joace cu Steaua în 2004 şi mai apoi în 2007. În 2004 a fost meci în Cupă şi pe “Ion Moina” au fost către 15,000 de oameni, un stadion căriua nu-i era permis 3 ani mai târziu să găzduiască mai mult de 5,000 de spectatori. Şi, deşi Steaua era foarte iubită prin Cluj pe vremea aceea http://r3lu.sepcile-rosii.com/imagine.php?sportID=1&sezonID=12&meciID=214&imagineID=2566 .
Pentru că am vorbit de ce mi-e ruşine în cazul Stelei, trebuie să o fac şi în cazul Universităţii. Probabil că toţi cunoaşteţi acel eveniment petrecut în 7 mai 2008 cu cameramanul jandarmeriei. Acela ar fi unul şi poate cel mai urât. Dar la fel de mult detest şi presa care a promovat cât se poate de tare acele momente şi nimeni n-a acordat niciun minut evenimentelor de pe 1 noiembrie 2008 şi 29 ianuarie 2009, activităţi remarcabile ale suporterilor într-o perioadă de rătăcire pentru echipa ce la finele sezonului se salva în ultimul meci de la retrogradarea în Liga a III-a.
Mi-a mai fost ruşine când un jucător al lui U, prinţul venit de la Bucureşti, declarase într-un interviu că doreşte să ajungă ca şi marele jucător al Universităţii, Ion Moina. Pentru cei care nu ştiu, Moina a fost atlet.
Istoria nu implică multe performanţe, dar multe poveşti frumoase se leagă de acest club. Au fost vorbele lui Haţieganu din 1932(“Nu record, ci armonie” – legat de “scopul nostru”), bejenia de la Sibiu din 40-45 sau Cupa din ’65. Probabil nu mulţi cunosc faptul că Ivansuc s-a transferat în 1959 la Cluj de la Reşiţa, unul din motivele importante fiind dorinţa de a urma facultatea de medicină. Din acelaşi motiv a renunţat pe Real Madrid în urma dublei cu Atletico Madrid din primul sezon european al echipei(1965). Legat de naţională, sunt sigur că nu mulţi cunosc faptul că primul căpitan al României dintr-un meci internaţional a fost jucător al Universităţii Cluj.
Sper că n-am plictisit pe nimeni cu aceste rânduri, dar, în general, când mă pun pe scris ceva despre care îmi place să scriu nu mă opresc până nu-mi termin ideea.
N-ai plictisit. Eu, unul, te-am citit cu mare plăcere. That goes for everybody!
Nu va rusinati ca ati scris romane, asta si asteptam…
Era sa uit: Hodgson la West Brom in locul lui Di Matteo.
Tin cu Real Madrid pt culori la propriu: mi se parea cand eram mai mic( de prin 98,99 tin cu ei, de cand am inceput sa inteleg cam ce-i cu fotbalul), mi se parea ca nu mai are nimeni tricouri asa albe(aveau ei niste tricouri lucioase), si asa am ramas si pana azi cu impresia:parca la nici o echipa nu vine albul asa de bine, scos in evidenta si de stripes-urile alea negre de la A.D.I.D.A.S ( e o melodie a lui T.I. – Swagga like us in care zice Lil’ Wayne: I’ve got stripes, Adidas
) …dar asa a inceput, apoi i-am vazut jucand pe Raul, Morientes, Guti, Helguera(si ceilalti spanioli), pe R.Carlos, Zidane, Ronaldo cel Mare( si grasun) , Figo…. jucatori uriasi,dar cu mult bun-simt, modesti( in genul celor de la Barca de azi) spre deosebire de Cristiano Ronaldo si Mourinho. Tin cu Real pt ca a avut in componenta o legenda precum Raul, si da, datorita lui ma intereseaza acum si Shalke 04.
. Am auzit prima oara de ei prin 2000, aveam vreo 14 ani si mi se parea un nume deosebit de frumos…DEPORTIVO LA CORUNA ….. SUPER DEPOR …o echipa care , pt mine, a revolutionat tot ceea ce stiam despre fotbal pana atunci: era o geometrie a paselor, un fel de tiki-taka, dar mult mai elaborat, si mult mai avansat, pt ca ei asa si inscriau, nu aveau vreun Messi sa dribleze juma’ de echipa, dar aveau niste superjucatori ca Valeron, Fran, Diego Tristan, El Rifle Pandiani, Victor, Sergio, majoritatea spanioli, plus Djalminha, Roy Makaay, Mauro Silva..ce echipa aveau, si au dominat Spania si Europa in anii 2000-2005. Acum sunt intr-o situatie foarte grea, cea mai grea din ultimii 20 de ani, fiind la doar un punct de retrogradare, si avand marcate numai vreo 19 goluri in 22 de meciuri( numai Messi are vreo 40 si )…dar tocmai astea sunt momentele in care trebuie sa-ti sustii echipa, la greu, pt ca e foarte usor sa tii cu cineva care castiga mereu(cum vad in ultimul timp la Barcelona, de mi s-a si “luat” de ei). Apoi, am gasit similitudini intre La Coruna si orasul meu natal, Braila, ambele porturi( bine, nu se pune problema, unul la Oceanul Atlantic, celalalt la Dunare 
) hihi ), cam de aceeasi marime, 200.000 si ceva locuitori, si culmea, aceleasi culori pe echipament: pe langa alb, imi place albastrul…si cele doua echipe au echipament alb-albastru. ce mai vrei…coincidenta dupa coincidenta.
) si faptul ca de cativa ani buni sunt in top .
Totusi, echipa mea de suflet este Deportivo La Coruna , si am inceput sa tin cu ei datorita…. numelui
De la noi tineam cu FC National, dar i-au desfiintat, saracii; era o placere sa merg la meciurile lor de acasa,dimineata,in weekend, cand erau prin divizia B,o atmosfera placuta, linistita…la ei tot numele mi-a placut, plus ca am tendinta de a tine cu echipele mai napastuite, plus, exceptia….Cel Mai Mare Club Din Lume.
As prefera sa nu mai ia niciodata Real campionatul decat sa retrogradeze Deportivo, pt ca, daca pt Real , va exista intotdeauna anul viitor, sezonul urmator, cand vor baga iar sute de milioane in jucatori,antrenori, etc…pt Depor nu va mai exista probabil o era glorioasa ca cea pe care au avut-o.( asta era motto-ul unui film englezesc, din anii 90, cu Colin Firth, prins intre dragostea pt Arsenal si pt iubita lui , pe care o neglija din cauza fotbalului:pana la urma, a ajuns la concluzia ca daca la fotbal intotdeauna exista sezonul urmator, in dragoste nu e asa….etc etc…nu mai aberez pe tema asta , oricum frumos filmul, pt ca e despre fotbal, si din Anglia in special ).
Tin cu echipele spaniole si le urasc din tot sufletul pe cele italiene.
dar…. imi place la nebunie fotbalul englez : imi plac echipele londoneze,dar cele mai mici, de cartier, cum sunt: West Ham, Tottenham , mai nou Fulham, de cand cu Europa League…cu atmosfera aceea unica, cu suporteri din tata in fiu, organizati in “Firms” ( ICF, Yids) … nu-mi place cand vad pe stadioanele mari( pe Arsenal, pe Old Trafford,) “afectate” de globalizare, printre suporteri, o gramada de turisti , chinezi,indieni, etc, ( n-am nimic cu ei) care nu inteleg spiritul acelor echipe.
Am o simpatie pt West Ham United datorita filmului green Street Hooligans si a imnului lor: I’m forever blowing bubbles/pretty bubbles in the air….. iar la Tottenham Hotspur imi place, invariabil,nu? … numele
Gata, ca poate aveti treaba si va retin eu
Oh, my god, Alex, ce imi faci ! Daca scriu toata istoria “favoritelor” mele, scriu pana maine. Asa ca o sa incerc sa sintetizez. Sper sa strangi toate povestile noastre intr-o teza de doctorat ceva
Sunt microbist de pe la 4-5 ani. Imi amintesc ca ma uitam la un Rapid – Dinamo (tineam cu Dinamo, influentat de copiii mai mari din jurul meu) si am plans cand a fost egalata Dinamo (2 goluri Rapidul in cateva minute, prin Agiu). Pana la urma Dinamo a batut cu 3-2
Pe urma, la 6-7 ani am devenit stelist, locuiam cu bunicii iar bunicul era stelist adevarat. Cand a fost campania din ’86 eram deja mare fan, si evident rezultatele din perioada aia m-au facut sa raman stelist. Tot atunci am fost si pe stadion (singura data cand am fost ca fan, la finala cupei – eram in peluza din spatele portii unde a marcat Boloni in min 25 si unde Dinamo a ratat un 11 m din care putea egala in minutul 88. Totusi, in ciuda dramatismului acelui episod, nu imi amintesc mare lucru de la acea experienta … de altfel am descoperit intre timp ca sunt un suporter de canapea.
No … am uitat sa spun ca in timpul asta mi-am dezvoltat o sumedenie de simpatii (in toate campionatele posibile), bazate pe … felul in care suna numele echipei (sau nationalei). Iugoslavia, Cehoslovacia, Italia si multe echipe cu nume placute mie (exemple: FC Arges, Internazionale Milano, Partizan Belgrad, Dukla Praga, Dnepr, PSG) mi-au ramas la sufletel pentru totdeauna (cu exceptia echipelor italiene, pe care am inceput sa le detest in perioada in care castigau prea multe pe nemeritate dupa parerea mea … de altfel asta s-a intamplat si cu nationala Italiei). Probabil tot de atunci dateaza si sentimentele anti- indreptate in special impotriva germanilor, dar si a altor cluburi (Barcelona).
Fast forward deci, in 1990 eram fan Steaua (sau asa credeam), la care se adaugau diverse simpatii (Juventus, Milan, Real Madrid, toate echipele numite Dinamo, mai putin cea din Bucuresti) si o gramada de nationale. Practic rar gaseam un meci la care sa nu tin cu cineva, fie pentru ca aveam o preferata fie pentru ca imi displacea adversara, fie pentru ca voiam o “buturuga mica” – obiceiul asta l-am pastrat si acum, mai ales la turneele finale. Apropo, ori eram eu tanar si voios, ori atmosfera de la turneele finale se strica din ce in ce. In 1990 – 1998 parca nationalele erau inca echipe interesante, acum incep sa cred ca nu isi prea au rostul …
Sa revenim deci, in 1990 eram mare fan al Romaniei (evident, asta ramane valabil, chiar daca de la o vreme nici nu ma mai uit la nationala, ca ma enervez de nu se poate), urmatoarele favorite fiind Italia (in 1990 i-am iubit, dar in 1994 am ajuns sa ii urasc, pentru ca mi s-a parut ca au avut un noroc fantastic – oricum nu imi amintesc de unde aceasta intoarcere la 180 grade), Iugoslavia, Cehoslovacia (ambele raman printre favoritele mele – si apropos sa nu deschida cineva subiectul Euro 1992 ca incep sa fac urât), Franta (si pe astia am ajuns sa ii detest din cauza arogantei din perioada 1996-2000, intre timp am revenit la sentimente mai bune, fiind eu francofil si francofon de fel).
In perioada adolescentei ma uitam foarte mult la fotbal, dar cu maturizarea a intervenit judecata valorica. Adica in perioada asta am inceput sa triez din preferate, pe motive de stil de joc (evident, preferam jocul ofensiv si spectaculos, nu tacticile defensive ale echipelor italiene – Juventus si Inter mai ales. Eu tineam cu echipele care jucau fotbal: Ajax, Milan, iar mai apoi Manchester United. Tot in perioada asta am renuntat la Steaua, desi ii sustineam cu ardoare in cupele europene (in perioada aia inca mai miscau ceva) si in general m-am detasat foarte mult de campionatul intern (simteam eu ceva …).
In fine, numai sinteza nu am facut, si inca nu am ajuns la singura echipa cu care pot spune ca ma identific in prezent. E greu de spus cand a inceput aventura Liverpool FC, ce tin sigur minte e ca ma uitam la rezumatele din Anglia si imi placeau doi jucatori: Fowler si McManaman. Apoi l-am descoperit pe pustiul minune Michael Owen si s-a facut undeva o legatura … Fowler si Owen erau jucatori crescuti in pepiniera proprie, iata un club interesant. Nu stiam mare lucru despre LFC atunci, in afara de trofeele obtinute (de mic am devorat cartile cu istoria fotbalului) si de faptul ca era pe acolo, printre primele din Anglia. Nu stiam nici despre Shankley, nici despre rivalitatile cu (N)Everton si Man U(re), insa urma sa descopar toate astea.
Deci nu am fost un “bandwagon supporter”, sunt sigur ca apropierea de LFC s-a facut treptat, iar victoria din Cupa UEFA din 2001 a avut un rol infim in asta. Momentul crucial a fost probabil cel cand mi-am facut cont pe un forum al fanilor LFC (martie 2003) and then I never looked back. Acolo am aflat despre traditia clubului, am invatat citatele lui Shankly, am aflat ca suporterii LFC sunt cei mai buni din lume (setul de valori era intr-adevar impecabil atunci, din pacate in 2010 situatia e un pic diferita … I blame Hicks and Gillett) am invatat sa ii detest pe blue bitters (pentru ca dau vina pe LFC intotdeauna) si pe mancunieni, din cauza lui Sir Alex in primul rand (si a influentei evidente a acestuia), si am invatat sa iubesc Liverpool FC. Am fost alaturi de ei (la TV) in meciurile lor de CL, si marele meu regret este ca nu am putut vedea meciul de la Istanbul (nu aveam acces la TV sau net in ziua aia).
Ca o ultima paranteza, in aceasta perioada dezgustul meu vis-a-vis de echipele romanesti de club a crescut, ultima suferinta reala pentru o echipa romaneasca a fost la Middlesbrough. Poate si pentru ca stiam (simteam) ca va fi asa, de cand a dat Borough primul gol …
Nu am ajuns inca pe Anfield, dar daca este un stadion pe care vreau sa merg, acela este. Ma feresc cat pot de fotbalul romanesc, acum si la nivel de nationala
, dar ma bucur cand Steaua nimereste in grupa cu Liverpool, ca sa imi vad si eu favoritii in conditii rezonabile. Din pacate, nu am timpul si nici resursele de a vedea Premier League in fiecare saptamana (Fuck Digi, nu pot sa imi pun, si alternativa nu am gasit), asa ca nici macar suporter de canapea nu sunt. Exceptand zilele cand joaca in cupele europene si se indura posturile noastre meseriase sa dea tocmai meciul nostru, si rarele momente cand gasesc un stream vizionabil, nu stiu cum au jucat baietii decat prin ochii altora (acelasi forum ma salveaza).
Pfff nu mai recitesc, sper sa aiba logica, Alex tu stiu ca citesti, nu stiu ceilalti daca o sa aiba atata rabdare (eu sper ca da!)
Streamuri de o calitate buna spre foarte buna vei gasi mereu pt meciurile din Anglia si Spania, trebuie doar sa stii unde sa cauti
Poti sa imi dai niste sugestii ?
myp2p.eu
Trebuie sa instalezi Veetle si Sopcast si mereu vei gasi streamuri bune pt unul din acest 2 programe.
Sunt din Bucuresti iar tatal meu e suporter stelist. Imediat cum am inceput si eu sa inteleg cam ce inseamna sportul asta in care 20 de insi alearga pe teren dupa o minge, m-a cuprins si pe mine simpatia pt Steaua. Cam prin ’95 era asta. Si am fost fan in adevaratul sens in al cuvantului pana prin 2008, mergeam la stadion, nu pierdeam niciun meci, stiam toti jucatorii si numerele de pe tricou etc. Insa incet-incet a devenit mai mediatizat ciobanul decat echipa si in ultimii ani chia mi-a devenit indiferenta Steaua ca de altfel si orice alt club din Romania. Poate cand o sa avem si noi un fotbal de calitate, conducatori capabili si presa sportiva care sa nu caute numai scandal, o sa ma mai intereseze si fotbalul romanesc. Ah, da, am mai avut si o afinitate pt Foresta Falticeni, am un var in orasul respectiv si dupa ce i-au batut pe Dinamo dupa ce cainii au avut 4-0 in minutul 63, au devenit a doua mea echipa favorita.
Momentan, singura echipa al care suporter sunt este FC Barcelona. Primul contact cu acest club si cu fotbalul spaniol in general a fost in 1998 cand am vazut un rezumat al unui meci in care Rivaldo face lucruri incredibile pe terenul de joc. Mi se parea cel mai bun jucator din lume si cautand mereu imagini si stiri despre el, inevitabil am urmarit si evolutiile Barcei. Mi-a placut de la inceput stilul lor de joc bazat mereu pe atac indiferent de adversar si de scor. Mereu mi-au placut fotbalistii tehnici si fotbalul jucat de ei iar Barca era o echipa pe gustul meu. Pot spune ca am devenit un adevarat “cule” dupa meciul fabulos facut de Rivaldo contra Valenciei in 2001.
http://www.youtube.com/watch?v=B_qOCnoIMgE
Mi se parea incredibil ce reusise sa faca acel brazilian extraordinar, am plans de bucurie cand a marcat golul 3, gol prin care Barca ii fura Valenciei locul 4 in campionat si automat si dreptul de a juca in CL in sezonul urmator. Am inceput sa ma interesez si despre istoria clubului, despre ceea ce semnifica acel “Mes que un club” si am fost fascinat de tot ceea ce tine de acest club, nu m-am mai uitat inapoi de atunci.
In perioada 1999 – 2004 a trebuit sa suport o superioaritate evidenta a Realului si totul a culminat cu dubla din semifinalele CL din sezonul 2001-2002 cand ne-au eliminat fara drept de apel. Am fost negru de suparare desi eram constient ca erau mult mai buni in acel moment decat Barca. Dar apoi a venit Laporta si a schimbat total lucrurile la echipa, a adus antrenorul si jucatorii potriviti iar rezultatele nu au intarziat sa apara iar in, in 2006 reusind sa castige al doilea CL din istoria clubului dupa o finala extraordinar de disputata contra lui Arsenal. Acum am privilegiul de a fi fanul celei mai bune echipe din istoria clubului pe care il iubesc si nu pot decat sa sper ca aceasta perioada de glorie sa se prelungeasca cat mai mult. Dintre fotbalistii pe care i-am prins jucand la Barca, primii 3 in ordinea preferintelor sunt Messi, Rivaldo si Ronaldinho. Visul meu e ca Barca sa ii depaseasca pe Real la nr de campionate si de CL castigate inainte sa mor
“Glory hunters” sunt peste tot in lume si de asta Barca s-a trezit dintr-o data cu o gramada de suporteri noi insa dupa ce echipa nu va mai merge atat de bine ca acum, suporterii de ocazie vor trece la urmatoarea echipa iar fanii adevarati vor ramane “cule”. Nu pot spune de ce tin cu o echipa din afara Romaniei insa stiu ca viziunea mea asupra fotbalului se regaseste in stilul de joc si in filozofia Barcelonei si de asta nu as putea vreodata sa renunt la aceasta echipa.
Ah, si inca ceva, eu nu pot sa inteleg cum pot spune unii ca tin la fel de mult cu X din Anglia, cu Y din Spania si cu Z din Italia. Poti sa ai o singura echipa pe care sa o iubesti cu adevarat, restul pot fi doar simpatii dpmdv. Echipele din Romania nu le includ aici pt ca sunt la ani lumina de fotbalul adevarat.
Evan, era altfel fotbalul, erau multe echipe de care te puteai indragosti, banii nu aveau atata impact ca acum, lumea se putea indragosti de un Ipswich Town, de un VfB Stuttgart, de Chievo Verona, acum e mult mai greu pentru o formatie micuta sa iasa in fata si sa se mentina acolo cateva sezoane si sa atraga oameni din toate colturile lumii; si nu e chiar o simpatie cand stai sa pandesti la radio cand se anunta rezultatele din Italia sau Anglia, nu ca azi cand cu un click afli imediat ce a facut orice echipa din lume
Puteau sa fie si 200 de echipe de care te puteai indragosti, dpdmd e la fel ca in cazul femeilor, pot sa iti placa mai multe dar doar pe una o iubesti si te casatoresti cu ea. Daca iubesti 3 echipe la fel de mult, inseamna ca nu o iubesti pe niciuna cu adevarat. Cel putin asa vad eu lucrurile.
Si daca esti musulman?
Aia daca se casatoresc cu mai multe nu inseamna ca le iubesc pe toate
sau ca vad putin altfel lucrurile…
asta voiam si eu sa subliniez, ca a te casatori nu este egal cu a iubi pe cineva si invers.
damn, comentariul de mai sus imi apartine, l-am scris de pe laptop-ul lui bebelak, daca poti sa remediezi cumva asta, Alex, ti-as fi recunoscator. Nu de alta, da’ sa nu se nasca discutii daca citesc diverse persoane de sex feminin posturile
esti tanar…
am uitat sa precizez micuta echipa franceza RC Lens , cand am auzit “Le Corons” …a fost dragoste la prima vedere
cred ca accentul trebuie pus pe prima parte a intrebarii “ de ce tineti …” mai degraba decat pe a doua. Nu vi s-a intamplat sa dati din greseala peste un meci cu doua echipe de care n-ati auzit si pana la final sa dezvoltati o simpatie pentru una din ele? fie ca juca mai “frumos” ( whatever that means), fie ca fugeau mai mult, fie ca a fost dezavantajata de arbitri etc.?
cred ca explicatii ( partiale) pot fi date pe mai multe nivele : de la cel mai primitiv, aproape tribal, de a te defini prin apartenenta la o comunitate ( membrii galeriilor – care-au ajuns in galeria echipei x dar in alte circumstante ar fi fost in galeria echipei y) pana la o “ nobilitate a suferintei” la care se referea un comentator mai sus… despre asta il las pe dl. Hornby sa vorbeasca:
cred ca majoritatea suntem pe undeva la mijloc – si simtim un soi de nevoie de implicare afectiva…pur si simplu un meci in care tii cu una din echipe e mai mistho, chiar daca echipa respectiva pierde. din cate am citit (cam pe diagonala, recunosc, deci scuze daca ignor sau repet ceva scris mai sus ) majoritatea raspunsurilor se refera la partea a doua a intrebarii ( de ce-ai ales echipa x?) ignorand-o pe prima…bineinteles, daca am stabilit ca avem nevoie sa tinem cu anumite echipe, e nerentabil sa le schimbam de la meci la meci , asa ca dupa ce-am facut o alegere o sa ramanem fideli…majoritatea raspunsurilor listeaza motivele alegerii initiale. Din motivul asta cred ca gresesti partial Alex in ultimul paragraf ( raspunsurile alea cu tin cu real din cauza lui raul au logica lor ), iar reciproca e valabila: transferul unui jucator ca raul la schalke transfera un anumit grad de simpatie echipei schalke ( chiar pe ce loc sunt schalke?
a dat vreun gol raul? )
P.S.: ar fi totusi dragutz la final sa ne spui si ce crezi tu, si cred alti profesori/jurnalisti despre asta.
Excelent comentariu, mersi!
Cred ca de prima parte a intrebarii se ocupa sociologii. De asta nu am intrebat de unde nevoia asta de a tine cu cineva. nu stiu daca multi dintre fani si-o pot explica logic. Dar stiu exact de ce tin cu cine tin, si asta am incercat sa aflu.
Daca e sa ma intrebi pe mine, eu am o simpatie pentru cei care tin cu echipa locala, dar accept ca fotbalul romanesc cu care am crescut cei mai multi dintre noi a facut de multe ori imposibila chestia asta.
Ce spun sociologii? Uite un fragment din studiul pe care i l-am recomandat si lui explorish:
mersi si eu!
sunt convins ca s-au ocupat sociologii de problema, si ca ai citit ce-au scris. doar ca noi n-avem timp sa le cautam raspunsurile, de asta te-am intrebat
serios vorbind, vroiam sa zic ca raspunsul la intrebarea “de ce tineti cu echipa x” tine fundamental tot de conjunctura( primul meci de fotbal la care am mers cu tata bla bla…) , ceea ce face intrebarea implicit mai putin interesanta. Hornby recunoaste asta de la inceput- daca taica-su ar fi ales alt meci ar fi devenit suporter al altei echipe…
mi-a venit o idee nastrusnica intre timp: s-au facut statistici care coreleaza gradul de fidelitate/fanatism in relatia cu echipa/femeia iubita? cred ca rezultatele ar fi cel putin funny…
hornby iar (scuze, am citit cartea recent ) are paralele bune pe partea asta…
P.S.: ptr. anglofilii rezonabili ( care inteleg/admira valoarea barcelonei) un interviu excelent cu xavi, el insusi se pare admirator al fotbalului englez:
http://www.guardian.co.uk/football/2011/feb/11/xavi-barcelona-spain-interview?CMP=twt_gu
asa amestec de modestie, inteligenta si talent mai rar….
e mult de scris pe tema asta, sunt multe simpatii.
tin cu Steaua Bucuresti de pe la vreo 6 ani cand m-a tarat tata pe la Bucuresti “sa le-o dam la olandezi”. de atunci sentimentul pentru echipa asta a tot crescut in mine, dar in prezent refuz sa mai bat sute de kilometri ca sa o vad. ba chiar nici nu prea ma mai uit la televizor cand joaca. GB e o pata in istoria echipei, iar eu astept sa treaca.
tin cu Saint Ettienne de prin `99 cand m-am pomenit intr-o peluza de-a lor si am vazut ce inseamna pasiunea adevarata pentru culori. simpatizez in continuare, desi nu am mai fost la vreun meci de al lor de mai bine de 8 ani.
tin cu Sunderland la modul ca ma bucur cand le merge bine. e o echipa in adevarut spirit britanic, care totusi nu e la fel de penibila ca Wolves.
tin cu si sunt implicat oficial in sustinerea lui FC Internazionale Milano din primul an in care a ajuns Ronaldo la ei. nu mai vazusem si nici nu am mai vazut jucator ca brazilianul. am plans pentru miliardul de dolari bagati de Moratti fara sa castige ceva, am jubilat cand Barcelona a cedat in fata lui Zanetti si comp.
all in all, sunt consumator de fotbal, dar pasiune extrema nu nasc in mine decat meciurile Stelei. alea pe care le mai urmaresc. restul echipelor imi produc stari de bucurie sau tristete la meciurile lor, dar niciodata extaz sau suparare cronica.
P.S. sunt suporter cat cuprinde al unui jucator, nu al unei echipe. Luis Nazario da Lima mi-a daruit cele mai frumoase clipe de cand urmaresc fotbalul. exceptional. pacat de accidentarile care au curmat cariera sa in punctul in care isi luase un avant de nestapanit.
N-am apucat să citesc toate comentariile, deci există riscul să repet idei şi argumente.
Poveste pe scurt: sunt din Iaşi şi ţin cu Steaua de prin ’87. Simt nevoia unor precizări: am de ani buni abonament pe Ghencea, merg în deplasări (nu, nu cu huliganii!) şi, chiar dacă nu e o particularitate a suporterului stelist, apartenenţa la o echipă de fotbal reprezintă mai degrabă o alegere afectivă decât una raţională.
Cred că argumentele românilor pot fi la fel de puternice sau de slabe pe cât sunt cele ale, să spunem, britanicilor. În timp ce gentlemanii găsesc de cuviinţă să ţină, fără niciun motiv legat de fotbal, cu echipa de la ei din oraş, comună, cartier, românii consideră că o echipă care merită a fi simpatizată e una cu rezultate sportive bune. Adica, la mişto, englezu’ o iubeşte pe urâta de la el din cartier, românul pe siliconata din capitală, da’ numa’ simpatia primului e legitimă în faţa oricărui “civilizat”.
Am zis că-s ieşean? Am zis! Ei, dau juma’ de-mpărăţie pentru cel care desfiinţează echipa numită cândva Poli Iaşi (urmează mulţi de huoooo! şi al’ de monţi mă-ti, jeg, stelist nu’ş’cum) deoarece o astfel de echipă n-a reuşit niciodată să câştige nimic, nimic, nimic! Poli Iaşi e echipă de fotbal tot aşa cum şi deşertul e teren agricol!
De ce am ales să ţin cu Steaua? Pentru că fiindcă bicoz a fost singura echipă de fotbal care m-a determinat, la vârsta de 5 ani, să stau un meci întreg în faţa televizorului.
De ce încă mai ţin cu Steaua? Pentru că foarte mult timp după primul contact mi-a oferit nenumărate motive să nu mă intereseze o altă echipă, pentru că lumea se împărţea în Steaua şi Restu’… Acum e o perioadă de tot rahatu’, strict raţional m-aş putea lipsi de astfel de pasiuni, dar afectiv îmi este imposibil. Îmi permit să cred că la fel se întâmplă şi cu fanii unei echipe din liga a IV a de prin Anglia: atâta timp cât la ei în buletin scrie ce scrie, ţin şi ei cu cine trebuie!
Sănătate!
Dom’le, eu is de acord cu tine. Da’ acuma sa ne apucam sa desfiintam echipe pe motiv ca n-au castigat nimic? N-are nici un sens!
Just asta!
Mie mi se trage de la consecvenţa şi insistenţa multora de a mă întreba: păi cum să nu ţii, nene, cu poli Iaşi?, ce nu eşti ieşean?!… Ba bine că îs, da’ nu văd de ce m-ar obliga asta la dragoste cu de-a sila…
Îmi asum exagerarea şi-s conştient că fără astfel de echipe, de pluton să le spunem, altele, precum Steaua, n-ar fi avut nicicând palmarese ca cele de astăzi.
P.S.: că să-mi întregesc subiectivismul şi să-mi justific minimul de raţiune investit în pasiunea mea, adaug şi faptul că Poli Iaşi, pe când juca în liga I, rupea norii în meciurile cu Steaua, iar în alea cu dinamu’ stătea capra!
e o lista lunga
1. prima echipa italiana care a castigat Cupa Campionilor
2. primul jucator italian care a castigat Balonul de Aur : Il Ragazzo Dorato – Gianni Rivera.
3. discursurile de imbarbatare care incepeau intotdeauna cu “Cio Mona” ale lui Il Paron Nereo Rocco.
4. recordul de 35 de goluri intr-un sezon al lui Nordahl ramane si acum in picioare.
5. hattrick-ul lui Pierino Prati impotriva Ajax-ului lui Cruyf in finala din ’69
6. 1963. Wembley. Cesarone Maldini ridica trofeul deasupra capului. s-a nascut o traditie.
7. 1972. Salonic. William Vecchi castiga de unul singur Cupa Cupelor impotriva lui Leeds.
8. 1979. Milan-Bologna. Stea.
9. imaginea lui Mark “Attila” Hately care il depaseste in saritura pe Carlo “Iuda” Collovatti si aduce victoria in Derby dupa ani de suferinta.
10. cursele fenomenale ale lui Luci a San Siro (Donadoni) care l-ar fi facut invidios si pe Mane Garrincha
11. modul in care conducea apararea Kaizer Franz (Franco Baresi), o maniera demna de un comandant de osti
12. golurile unul mai frumos ca altul inscrise de Divino Cigno (Marco Van Basten)
13. cursa istorica a lui Tulipano Nero (Ruud Gullit) care depaseste toata apararea unui Napoli de zile mari si ofera golul pt nr. 11 lui Marco.
14. cei mai fideli fani din lume. 80.000 de spectatori pe San Siro au urmarit Milan – Cavese in Serie B.
15. 19.04.1989. torpila lui Carletto Terminator (Carlo Ancelotti) aproape ca ii rupe mana lui Paco Buyo.
16. 19.04.1989. Real Madrid este distrusa.
17. 90.000 de Milanisti calatoresc in Catalunya pentru a fi de fata la cucerirea Cupei cu nr. 3
18. Simfonia Ingerilor recitata de Trupa Diavolului la Barcelona.
19. saritura lui Ruud Tulipano Nero care il depaseste pe Pagliuca cu mainile intinse.
20. toamna lui 88. Frankie Rijkaard salveaza echipa din cursa de pe Maracana din Belgrad.
21. Gli Immortali lui Don Sacchi. nici o alta echipa din istorie nu si-a impus stilul de joc atatia ani si nu a jucat atat de frumos.
22. golul lui Chico Evani (unul din fidelii din anii de cosmar) din ultimul minut de timp regulamentar la Tokyo.
23. victoria asupra unui Maradona atotputernic intr-o asemenea maniera ca publicul de pe San Paolo ofera aplauze in picioare la finalul meciului pt Milan
24. Gli Invincibili lui Don Fabio. clasa infinita, calm supraomenesc, lovituri naucitoare.
25. 937 de minute de invincibilitate. Seba Rossi.
26. mai 1991-aprilie 1993. 58 de meciuri fara infrangere.
27. magia lui Il Genio (Dejan Savicevic).
28. fanii strigand “Ole! Ole!” in timp ce Milan joaca magarusul cu jucatorii Barcei.
29. 4 goluri in 29 de minute. Divino Cigno distruge pe Goteburg de unul singur.
30. cursa de la un capat al terenului la celalalt a lui Re Leone (George Weah) impotriva Veronei.
31. Ruud Gullit rupe plasa si aproape ii rupe mana lui Walter Zenga cu un sut dintr-un unghi imposibil. Walter Zenga se duce repede sa planga la asistent. typical bauscia.
32. Il Metronomo (Massaro) intrand de pe banca si marcand mereu.
33. castigarea a 3 Scudetti la rand.
34. sutul cu dreptul din afara careului al lui Cuore di Drago (Paolo Maldini) impotriva unui Buffon fara replica. 2-1 impotriva Parmei si 7 victorii consecutive care au adus nr. 16.
35. hattrick-ul lui Maurizio Ganz in primul lui Derby in Coppa.
36. Perugia. sut de la 2 metri, dar Christian Abbiati are un reflex fantastic! Titlul e salvat.
37. hattrick-ul lui Sheva intr-un memorabil 4-4 cu Lazio pe Olimpico.
38. lovitura castigatoare a lui Big George in ultimul minut din Derby.
39. tristetea nemasurata simtita in ziua in care Divino Cigno si-a anuntat retragerea din cauza singurului adversar care l-a putut opri : gleznele lui de cristal.
40. 11 mai 2001. GAME. SET. MATCH.
41. cele 2 “rachete” ale lui Il Metronomo impotriva Barcei
42. coreografia de la Curva Sud.
43. bannerele de la Curva Sud.
44. 5 mai 2002. nu e nevoie de alte explicatii.
45. 30 august 2002. ziua in care Sandro Magno (Alessandro Nesta) a fost adus la club. unul din cele mai bune transferuri ever.
46. 26 septembrie 2002. pe Riazor Milan preda o lectie de fotbal intregii Europe. iar Sandro Magno scoate o minge de pe linia portii cu o bicicleta. intr-o singura secunda a demonstrat ca a meritat pe deplin 32 de milioane de Euro.
47. LA DITTATURA ROSSONERA. este titlul din Gazetta dello Sport dupa meciul de pe Olympiastadion, unde Milan demonstreaza un pragmatism de invidiat.
48. 29 noiembrie 2002. derby-ul Europei pe Scala del Calcio. Il Musagete (Rui Costa) da o pasa magistrala pt Tar. we miss those assists
49. a doua mansa a sferturilor cu Ajax. SuperPippo ne salveaza cu un lob in minutul 93 si deschide drumul spre urmatoarea runda. nu pot descrie bucuria pe care am simtit-o atunci. trebuie sa fii Milanista ca sa intelegi.
50. 13 mai 2003. Sheva inscrie cel mai important gol intr-un Derby. a fost cel mai important Derby imo, cel mai frumos, chiar mai frumos decat MECIUL DE TENIS. la sfarsit, Zanetti si Materazzi plang…
51. 28 MAI 2003. Sheva se uita la arbitru, apoi la Buffon, apoi la arbitru, apoi din nou la Buffon. apoi da putin din cap ca si cum ar spune “Ok, hai sa terminam cu asta odata!”. SI INSCRIE! cea mai frumoasa Cupa, dupa ce i-am invins pe bauscia si pe gobbi.
52. dupa cateva zile sarbatoarea pt Coppa. superb.
53. primul meci din sezonul 03-04. Kaka deschide balul sau, dribleaza 3 fundasi, pasa printre pentru Cafu, centrare in mijloc si gol al Tarului. ce inceput pt Bimbo D’Oro.
54. golul nr. 100 pt Sheva impotriva lui Chievo. vor urma inca 100 cel putin.
55. toata media se intreaba cate goluri va inscrie Roma lui Capello impotriva unui Milan in criza. baietii lui Carletto predau inca o lectie de fotbal pe un Olimpico incremenit. Roma nu si-a revenit inca din trauma acelui meci.
56. 0-2 la pauza in Derby. JDT, Bimbo D’Oro si cel numit “Calamity Clarence” de Cugini Perdenti pun bomboana pe coliva bausciei.
57. show-ul lui Clarence continua cu un 3-1 pe Delle Alpi impotriva gobbi-lor.
58. prima mansa impotriva lui Depor. 20 de minute de vis. prima echipa care a semanat cu Invincibilii lui Don Arrigo. putea fi foarte usor 7,8-1 daca asistentul care ii pacalise si pe Manure in runda precedenta nu se juca si cu meciul asta.
59. Milan-Roma. numarul 17 vine pe Scala del Calcio.
60. felul in care se juca la offside in timpurile lui Don Arrigo si Don Fabio.
61. Uno di Noi
62. yes, i am a glory hunter, il club piu titulato al mondo
63. Ringhio
totul a inceput pe 24 mai ’89. pe urma au urmat carti, scorurile din ziar, descrierile din cate o gazzetta dello sport primita cadou, primul tricou primit cadou, era internetului, si mai multe carti, youtube, forumuri, sopcast, primul meci vazut live pe Scala, al doilea etc.
e pe viata.
si tot Diavolului ii multumesc pt cealalta echipa pe care mi-a bagat-o in suflet, tot la un 4-0 in ’94.
andrei @ frumos spus,iar la finala Ligii cu Steaua,Milan a fost senzationala si publicul extraordinar
AURUL BRAD pentru ca e echipa orasului in care m-am nascut si chiar merg la meciuri in liga a IV-a,desi nu intotdeauna pentru ca de multe ori te saturi ca nu vezi nici un pic de dorinta pe jucatori si mai bine te uiti la TV un meci adevarat din Premier League.
In Romania e greu sa fii suporter al unei echipe si ii poti numara pe degete pe adevaratii fani ai echipelor romanesti.Tin cu Steaua pentru ca Steaua e Lacatus,iar Lacatus e Steaua deci sunt fan Marius Lacatus si am tinut mereu cu echipele antrenate de el..UTA…am avut abonament si faceam 200 km sa vad meciurile…FC Vaslui…..STEAUA si iar STEAUA….cred ca am vazut peste 90% din meciurile jucate de Steaua in ultimii 10 ani,unele chiar pe stadioanele tarii si am avut ce merge din Tara Zarandului spre Cluj,Timisoara si mai nou,Alba Iulia. In general sunt mare suporter de fotbal si in functie de timp,nu ratez nici un meci ce se poate vedea la TV la noi fin ultima vreme Premier League are prioritate
Că tot veni vorba de Tecuci, sunt și oameni care țin doar cu echipa orașului ! http://fcsportingtecuci.blogspot.com/ . Numai că e în paragină de vreun an de zile
Fiind nascut si crescut in Ploiesti, nu puteam avea decat o singura alegere:PETROLUL. Primul meci pe care l-am vazut pe vechea arena Ilie Oana, a fost in 1993 la 6 ani, dus de tatal meu la un meci contra lui Electroputere Craiova scor 2-2…am prins castigarea Cupei din 1995 contra Rapidului de pe pe Lia Manoliu,meci in urma caruia pe strazile orasului au iesit 50.000 de oameni sa astepte echipa intorcandu-se de la Bucuresti…de 18 merg la meciurile Petrolului si traiesc cu speranta ca echipa sa se intoarca in A.
Din afara simpatizez cu Inte Milano din 1997, “din cauza” lui Zamorano,Cauet,Moriero,Djorkaef,Ronaldo,Sieone etc…mai imi plac West Ham Utd si Totenham
resitean fiind, crescut la doi pasi de stadion, am tinut totdeauna cu ai mei cu CSM-ul.. din pacate s-a ales praful dar am prins si o perioada frumoasa la promovarea in divizia A, echipa frumoasa cu Chivu marea vedeta.. incepand cu zeonul 1991-1992 – Barcelona, am urmarit cat am putut sezonul ala pe la sarbi si am fost fermecat de Dream Team.. am castigat si primii mei bani atunci, 60 lei pariu cu un amic pe finala Barcelona-Sampdoria cand a inscris tocmai preferatul meu Koeman (jucam fundas de fier in echipa liceului si era idolul meu).. si cam din aceeasi perioada Parma, formidabila echipa a lui Nevio Scala, cea mai buna echipa ce nu a castigat titlul in Italia, mereu in urma lui Juve.. ce jucatori, Zola, Dino Baggio, Buffon, Benarrivo, Cannavaro, in fine. intre timp mutarea pe un alt continent, fusul orar, nu mai imi permit sa urmareasc prea mult asa ca Barcelona sunt singurii pt care am timp si din fericire in ultimii ani mi-au adus numai bucurii.. si desi avem cei mai multi glory-hunters as fi ipocrit daca as spune ca vreau sa scapam de ei, fiindca asta ar insemna sa o luam la vale (desi va veni si vremea aia).
Nu țin cu nicio echipă, cred că aș ține cu Universitatea Craiova, din România.
Mă motivează succesul, și mă “sucesc” rapid. Îmi plăcea Mourinho când câștiga Champions League, acum mai puțin. Îmi place Guardiola și Messi, cât timp sunt în top. Îmi place de Spania, ca echipă națională. Am ținut cu Brazilia, când erau numărul unu. Un pic oportunist în preferințe.
Tatăl meu a fost arbitru, și când eram mic mergeam uneori pe stadion, și eu și fratele meu eram singurii care strigam, din când în când “Hai arbitru’!”
Am scris și un articol pe blog, în engleză, pe tema asta (more or less), dar dintr-o perspectivă a cuiva care nu e împătimit de sport:
http://getaresultnow.com/2012/01/should-you-play-the-lottery-should-you-watch-sports/